De zile întregi mă pregătesc să scriu un articol bun pentru final de 2020. Că așa simțeam eu, să las niște gânduri aici, pentru posteritate. Că ăsta nu-i un an care pleacă pe furiș, ca alții. Ăsta-i anul care pleacă în trombă, lăsând dâre de fum în urmă, care vor dispărea la un moment dat. Sper. E un an care a știut să se facă remarcat, să rămână în gândurile noastre și-n istorie. Mai rar an așa. Nu, serios, chiar îmi doresc cât mai rar ani așa.
În fine. Și mă pregăteam eu pentru articol, lăsam gânduri elevate prin notițe, mai roteam cuvinte, mai dădeam save, mai editam. Și reciteam. Delete. De vreo trei zile mă tot joc așa cu gândurile mele și le șterg. Se pare că, totuși, nu sunt în stare să scriu acel articol pe care mi-l doream. Că, na, ce să mai tot zici despre acest an, ce nu s-a scris și simțit deja în milioane de feluri? Spre deosebire de alte dăți, când trăgeam toți linie și vedeam lucrurile radical diferit, acum suntem relativ uniți de-o viziune comună asupra lui. O ajuta și asta la ceva, mă gândesc.
Dacă mă întrebi ce-am făcut eu anul ăsta, iarăși nu prea știu de unde să o apuc. C-am și stat mult, am și muncit mult. Iată un paradox interesant.
Ca să o zic așa simplist, în 2020 am dansat, am râs, am inventat aproape zilnic noi jocuri pentru Tudor, l-am dus la grădiniță, i-a plăcut la grădiniță, l-am retras (temporar) de la grădiniță, am muncit de la birou, am muncit de acasă, am muncit cu el pe genunchi, am muncit noaptea, am spălat, am curățat, am călcat, am gătit, am plecat prin lumea noastră mică și sigură. Am iubit, am plâns, mi-a fost frică (ce mișto este să fie social acceptat să spui asta, fără să pari vulnerabil), mi-am învins frica, mi-a fost frică din nou. Am făcut cumpărături, ne-am mutat, ne-am plimbat, am stat în pijamale machiată, am văzut multe filme, am citit multe cărți (nu mă laud, majoritatea pentru copii), am scris, am șters, am scris iar. Am fost mai legată de prieteni, am pierdut prieteni, mi-am făcut prieteni. Am condus mai mult ca niciodată și-am ascultat muzică și-a fost cel mai bun ”me time” din lume. Am învățat bunicii să folosească tehnologia, mi-am văzut familia mai rar, dar mai bine, cu toată inima acolo, strânsă pe canapea. Am fost anxioasă, veselă, obosită, fericită, speriată, jovială, încrezătoare, răbdătoare, nervoasă, concentrată, distrasă. Deci un spectru larg de lucruri și sentimente. Și nu e mișto așa în viață, să simți de toate?
Trag aici linie pentru 2020. Sunt mulțumită când mă uit în urmă. Foarte mulțumită și recunoscătoare. Că multe s-au așezat, multe mai au încă loc și timp să se așeze.