Dacă tot am făcut un challenge cu o colecție de 1000 de lei, m-am gândit să mai fac o nebunie. Așa că am selectat 10 ceasuri elegante (sau cel mult casual) pe care le-ai putea lua cu banii economisiți pe o lună de țigări, să zicem. Chiar dacă la prima vedere pare o misiune ușoară, când ai un buget atât de mic, vei da inevitabil peste multe produse slabe calitativ. Dar uneori, printre uscături mai găsești și câte ceva interesant. De aceea, o să vezi că acolo unde a meritat, mi-am permis să depășesc bugetul cu puțin. Am avut grijă să selectez câte un pic din toate, astfel încât să acopăr cât mai multe preferințe. Așadar:
- Orient Bambino FAC0000DD0
Această serie de la Orient este foarte cunoscută și apreciată de pasionații din domeniu, pentru că oferă multe funcții la un preț bun. Ceasul, fiind deja la a treia generație, a fost îmbunătățit și acum are inclusiv funcție de oprire a secundarului, ca să poți regla ora cu precizie. În rest, are mecanism automatic, rezistență la apă de 30 metri și un design simplu și elegant. Este atât de elegant, încât eu l-am purtat la propria-mi nuntă și s-a potrivit de minune. Este 499 de lei la elefant.ro.
- Timex Milano XL
Nu te teme de XL-ul acela din denumire, căci ceasul are doar 38 mm în diametru, ceea ce îl face perfect pentru o ținută mai elegantă. Îmi place forma inedită a carcasei din oțel inoxidabil. Are un cadran minimalist, cu dată și indicatori cu vopsea fluorescentă aplicată. Da, este quartz, dar arată foarte bine. Îl poți lua direct de pe eMAG cu 290 lei. Pentru extra 60 de lei, poți cumpăra varianta cu brățară.
- Festina Classic F6833/2
Așa cum îi spune și numele, ceva mai clasic de atât nu cred că există. Un cadran negru care contrastează frumos cu celelalte elemente lucioase: brățara, carcasa și indicii. Are un mecanism japonez quartz și o rezistență la apă de 30 metri, în caz că te prinde ploaia. Are inclusiv data afișată, care mi-ar fi plăcut să fie pe fundal negru ca să fie totul uniform. Dar, la 365 lei, chiar sunt cârcotaș.
- Skagen Signatur SKW6390
Cu acest ceas vei ieși în evidență cu siguranță. Cadranul mi se pare că este în același timp simplu si complicat, pentru că nu arată ora în stilul tradițional. Practic,“limbile” ceasului nu mai sunt unite în centru, ci sunt împărțite în cele două subcadrane (orele și secundele) și cadranul principal care arată minutele. Mai mult, la cei 40 mm în diametru, 7 mm grosime și 50 grame, practic nici nu-l simți la mână. Este 493 lei la B&B Shop.
- Fossil Rutherford FS5330
Chiar dacă nu sunt neapărat fanul brandurilor de ceasuri fashion, atunci când e ceva demn de menționat, nu ezit să o fac. Așa este și în acest caz. Mi se pare interesantă forma carcasei, care aduce așa un pic a Apple Watch. Dar și mai mult îmi place cadranul, care este foarte bine echilibrat, iar contrastul dintre el și indici îl fac foarte lizibil. Ca bonus, apreciez faptul că au pus data și ziua pe un fundal negru astfel încât să se integreze perfect cu tot designul. Ceasul are înăuntru un mecanism quartz japonez (Miyota) și vine montat pe o curea din piele. O grămada de avantaje pentru 355 lei.
- Citizen Urban BM8530-11L Eco-Drive
Modelul acesta poate nu este atât de elegant, dar vine la pachet cu niște chestii interesante. Cel mai important este mecanismul cu baterie care se încarcă de la soare, astfel încât nu o să mai fie nevoie să mai treci pe la ceasornicar foarte multă vreme. În plus, are și rezistență la apă de 100 m. Din punct de vedere estetic mi se pare că arată foarte bine și cred că se formează un contrast plăcut între cadranul bleumarin și cureaua maro. Nu mai zic că marginea zimțată a carcasei te duce cu gândul direct la un Rolex Datejust. 😉 E 478 lei la watchshop.ro.
- Braun BN0231
Nu, nu încerc să-ți vând un epilator. Deși este același brand, divizia aceasta de la Braun a avut un rol important în industria ceasurilor. La interior nu excelează cu nimic, având un banal mecanism quartz. Dar designul este perfect. Simplu, minimalist, foarte lizibil. Fără dată, subcadrane și alte brizbriz-uri, ci doar secundarul galben care este o marcă vizuală a celor de la Braun. Dezavantajul e că nu prea e rezistent la apă (splash proof). Îl poți cumpăra cu 85 euro direct de pe site-ul producătorului.
- Seiko Classic SUR109P1
Nu avea cum să lipsească din listă un Seiko. Am ales un model foarte simplu, care se potrivește la o ținută de zi cu zi. Este un model potrivit pentru cei cu încheietura mai mare, căci are în diametru 42 mm. Mecanism quartz, brățară din oțel inoxidabil și rezistență la apă de 100 m. Totul la 449 de lei.
- Casio CLASSIC MTS-100L-1AVEF
Și acum ceva de la Casio, regele ceasurilor convenabile. Chiar dacă este cea mai ieftină opțiune din listă, nu te lăsa înșelat de acest aspect. Ceasul acesta are geam din safir, rezistență la apă de 50 metri și baterie care ține 10 ani. Vine montat pe o curea din piele cu imitație de aligator de culoare albastră, care se potrivește perfect cu nuanța similară a cadranului. Totul pentru 260 lei!
- Certina DS Caimano Gent C017.410.16.057.00
Dacă ai ajuns până aici, n-ai făcut-o degeaba, căci îți dau cea mai bună opțiune. Da, ne depășește bugetul cu vreo 20 de euro. Costa 590 de lei. Dar uite ce ceas obții. La prețul acesta deja am intrat în zona ceasurilor mid range, Certina fiind pe același segment cu Tissot, Atlantic, Doxa sau Hamilton. De aceea, primești la pachet: geam din safir, mecanism quartz elvețian (ETA), rezistență la apă de 100 metri, carcasă din oțel inoxidabil 316L, curea din piele și sistemul DS de extra protecție a mecanismului la șocuri mecanice. Ceasul este echilibrat din punct de vedere estetic, cu data afișată la ora 6. Cea mai bună afacere în segmentul acesta, din punctul meu de vedere.
Cum ți s-au părut alegerile mele? Dacă ai alte idei, scrie-le în comentarii.
Sursa foto: pixabay.com
Tweet