2019. N-am apucat să fac prea multe lucruri din tot ce-mi propusesem la început. N-am citit cât am vrut, n-am scris nici pe jumătatea ideilor din capul meu, n-am vizitat nici măcar un sfert din câte locuri aș fi avut pe listă pentru anul ăla. N-am slăbit, nu am fost consecventă nici cu înotul, nici cu sala, nici cu pilates (deși abonamente am tot plătit). Nu am legat prietenii mai strânse (ba pe unele poate le-am pierdut de tot), nu am câștigat la loto, nu mă simt mai deșteaptă și mai țanțosă după acest 2019.
În schimb, am primit foarte mult nou. Lucruri pe care nici măcar nu aș fi știut să le cer în ianuarie 2019, pentru că habar nu aveam cât de importante sunt sau cât de mult bine îmi pot face. Știți…despre mamele care se află în concediu de maternitate nu aflăm prea multe, de regulă. Cresc copii. E tot ce știm. Dar vă spun…câtă răbdare capeți, câtă iubire infinită, empatie, întoarcere către sine, redescoperire, redefinire, reorganizare, putere de a-ți depăși limitele…Cât de multe afli despre frustrări și sentimente și raportare la tine și la alții. E wow procesul. Și-am învățat atâtea, că nici nu știu de unde să o apuc mai întâi.
Apoi, am început să pun mâna mai serios pe lingură și pe cratiță și-am învățat să gătesc. Am pus mâna pe jucării și-am învățat să mă joc. Simplu, copilăresc. Am pus mâna pe mine și m-am învățat să mai și stau atunci când trebuie (lucru mare, aveam să aflu).
2020. N-am nimic să-i cer. Dar mă pregătesc să-mi ofer eu niște lucruri. Am pus pe listă determinare, ambiție, grijă de mine și de noi. În rest, sunt tare optimistă cu tot ce va urma.
La mulți ani!
P.S.: Deși textele par foarte similare, promit că eu și Andrei le-am scris separat, fiecare după cum a simțit și-a gândit. E clar, însă, că 2019 va rămâne în istoria noastră personală cu un milestone major: evoluția lui Bebs. Și timpul de calitate petrecut împreună. Și asta nu poate decât să mă bucure.
Tweet