Despre copilărie. Din alt unghi.

Plecând de la acest articol, pe care l-am citit ieri, am început să mă gândesc la răutatea copiilor. În mod paradoxal, din fiinţele pe care noi le considerăm întruchiparea inocenţei se furişează, în pauzele dintre ore, cele mai usturătoare porecle, cele mai haine glume şi cele mai crude hohote de râs. Nu poţi opri tăvălugul şi, de multe ori, tu, ca părinte, nici nu afli despre el.

Mai grav este, însă, atunci când ţinta atacurilor este prea slabă pentru a se apăra, prea orgolioasă pentru a discuta despre această problemă şi prea fragedă pentru a putea distinge „copilăriile” de „adevăratele probleme ale vieţii”. Abia atunci fiecare cuvânt naşte pe cortexul copilului traume greu de reparat, greu de uitat şi poate imposibil de depăşit. Te urmăreşte ani de-a rândul chipul transfigurat al colegei de clasă, care îţi descoperă bileţele de „dragoste” şi le citeşte în agora. Atunci ai aflat pentru prima dată că eşti prea urâtă pentru a fi plăcută. 15 ani mai târziu, îţi cauţi dragostea, dar n-o găseşti. Crezi că toţi te dispreţuiesc şi nu au cum să te iubească. Dacă se uită la tine, atunci sigur îţi văd coşurile imense de pe faţă…care au fost.

Ai flashback-uri când stai la stop, cu „prietenii” tăi din clasa a 5-a, care ţi-au repetat neîncetat: „Să-ţi intre bine în cap: un aragaz cu patru ochi n-are voie la volan. Tati spune că ei încurcă traficul şi sunt proşti. Deci tu nu o să ai maşină”. Şi uite că ai. Le-ai demonstrat tu ce poţi. Numai că tu eşti singurul care mai ţine minte asta. Pentru nimeni altcineva nu mai contează că tu ţi-ai luat carnetul.

Şi te gândeşti acum în perspectivă: tu în ce tabără ţi-ai dori să-ţi creşti copilul? Este mai bine ca el să umple amintirile copiilor din jur, cu frustrări şi limitări sau este mai bine ca el să le asimileze? Crezi că-l poţi creşte în afara oricărei tabere? Doar crezi. Din păcate, multe din ce se întâmplă între cei patru pereţi de şcoală generală nu transpar. Poate nu vei afla niciodată despre flegma pe care şi-a luat-o pe geaca cea nouă, dar el o vede acolo zilnic, ca pe un stigmat la condiţiei sale.

Totul se reduce la educaţie, aşadar. Nu-l poţi scuti de răutăţi, dar îl poţi învăţa să le depăşească. Nu pleca de la premisa că ele nu se întâmplă. Ci mergi înainte cu ideea de a le combate. Cumva, vei găsi acel echilibru, poate nu perfect, dintre rău şi bun, dintre slab şi puternic, dintre ceea ce copilul tău îşi doreşte şi ceea ce îi spun alţii că ar trebui să-şi dorească.

Sursa foto.