Nu există loc unde să poți pătrunde mai ușor în viața unei familii decât plaja. Oamenii cu care împarți aerul, dragul de soare, urmele din nisip, marea și relaxarea se simt mai dornici ca oricând să împărtășească cu tine și secretele vieții lor de familie. Nu se sfiesc să-și urle în gura mare frustrările sau să se sărute pasional sau să înjure sau să pună pe tavă educația și principiile pe care le oferă copiilor. Ei știu că ceilalți aud și văd, dar, doar pentru că sunt pe plajă, nu le pasă. Ca și când marea ar reuși să acopere prin vuietul ei tot. Ca și când ar reuși să șteargă cu valurile ei amintirile încă din secunda doi. Curios este, însă, că nu se întâmplă așa. Și te trezești că te ridici de pe șezlong cu imaginea unui copil trist, care nu știe să râdă și care nu a fost învățat să se joace. Te trezești că pleci de acolo mai greu decât ai venit.
***Concluzii despre vară la început de toamnă. Abia acum am început să mă dezmeticesc din concediu.***
Tweet