Inspiră, expiră.

Vă mărturiseam încă de la începutul acestui blog că mi-aş dori să dublez un film de desene animate. Un vis pe cât de îndrăzneţ, pe atât de frumos, dacă este să mă întrebi pe mine. Ei bine, nu am aşteptat să mă lovească afirmarea în tot acest timp, ci m-am hotărât să mă perfecţionez într-ale vorbitului. Am găsit un om bun, cu experienţă vastă, care s-a hotărât să-şi rupă câteva ore din program/săptămână pentru a mă învăţa şi pe mine cum stau lucrurile de fapt în acest domeniu.

Şi prima lecţie a fost epică. Evident, eu m-am pregătit de acasă. Am dat nişte „şase saşi în şase saci” pe gât, pentru mai mult curaj. M-am alimentat cu „un vultur stă pe-un pisc, cu-un pix şi-un plic în pisc”, doar doar să nu mă ruşineze încă de la prima întrevedere. Mă aşteptam să mă întrebe ce ştiu, eu să scuip totul, el să mă aplaude şi uite ce frumos au decurs lucrurile. Dar nu.

Prima întrebare care mi s-a pus a fost: „Ştii să respiri?”. „Aaaa, da…cred…trăiesc, deci…” „Nu, nu, nu. Nu aşa. Ştii să respiri cu adevărat?”. Şi adevărul este că nu. M-a pocnit atunci un adevăr pe care nici nu ştiam că-l ştiu. Noi, oamenii, în goana şi în haosul de care suntem obişnuiţi să fim înconjuraţi, am uitat să respirăm. Tragem aer cu ţârâita între o explicaţie şi-un telefon. Mai soarbem câte o gură între pauza de masă şi verificatul Facebook-ului. Ne mai aducem aminte că ne lipseşte oxigenul, când ne scurgem pe scaune, la întâlniri.

Nu mai avem răbdare să respirăm în adevăratul sens al cuvântului. Nu mai avem timp să ne luăm pauza aia de două secunde, pentru a inunda plămânii. Pufăim superficial nişte aer, doar cât să ne-ajungă până seara, la culcare. Dar respiratul corect are beneficii majore asupra organismului nostru şi, mai ales, asupra stării de sănătate a acestuia.

Pentru că altfel nu mai intru la cursuri, m-am apucat de exersat. Dacă vă tentează şi pe voi să învăţaţi să respiraţi corect, vă puteţi inspira din aceste articole: unu şi doi. Le recomand în parc, cu mintea liberă.

Sursa foto.