M-au învăţat pe mine nişte oameni foarte tari că nu trebuie să uit să fiu copil. Nu trebuie să pierd inocenţa cu care un copil priveşte lucrurile, curiozitatea cu care pune întrebări şi sinceritatea cu care recunoaşte că “nu ştie”. Un copil este creativ tocmai pentru că priveşte lucrurile din unghiuri diverse, nu se limitează la sensurile proprii şi nu se autocenzurează. Are încă puterea de a face conexiuni, de a-şi transpune gândurile în forme şi culori, de a crede, de a spera, de a visa, a-şi face planuri, de a-şi croi personaje.
Copilului nu îi este teamă de greşeală şi nu îi este ruşine de eşec. Are puterea de a o lua de la capăt ori de câte ori este nevoie. El nu are prejudecăţi, noi i le creăm pe parcurs. El nu are limitări, noi i le impunem pe parcurs.
De ce atâta vorbă despre asta? Pentru că m-am hotărât ca, de astăzi începând, copilul să fie sursa mea inspiraţie. De fiecare dată când simt că am ajuns la fundul sacului cu suprize, al izvorului tămăduitor de idei, voi începe să colorez. Îmi voi reaminti cum este să-ţi pictografiezi gândurile. Rudimentar şi simplu. Cu creionul pe hârtie.
Tweet
2 comments
Recomand cu mare caldura, apropo de ce ai scris, cartea lui Osho: “Inteligenta – Reactioneaza creativ la prezent”; intareste ideea prezentata de tine si vine cu niste completari absolut geniale.
Multumesc mult pentru recomandare. Abia astept sa o citesc. 🙂