Văzând scenele de violență de la protestele de vineri seară, mi se părea că am mai trăit acele momente cândva. Ca un deja vu, de care nu puteam să scap. Și nu, nu e vorba despre revoluția din 1989 sau despre mineriade, așa cum unii au afirmat. Eram oricum mult prea mic la vremea respectivă ca să înțeleg ceva, cu adevărat. Și totuși, mi se părea că tot tabloul protestelor de acum seamănă cu ceva ce eu am trăit. Într-un final mi-am dat seama.
A trebuit să mă întorc în timp vreo 6 ani jumăte. Pe atunci, România se afla din punct de vedere politic într-o situație similară cu cea actuală. Doar că guvernanții de astăzi se aflau în opoziție și viceversa. Așadar, deși tabla de șah a rămas aceeași, jucătorii au făcut schimb de locuri. Reintrând puțin în atmosfera de atunci, m-au surprins asemănările contextului și ale evenimentelor din 2012 cu cele de astăzi.
În prezent, lumea a ieșit inițial în stradă împotriva unui pachet de acte normative pentru justiție. Protestele din 2012 au apărut pe fondul unor legi date în domeniul sănătății. Ulterior, acestea s-au extins împotriva conducătorilor de atunci. La fel ca acum. Pe atunci se cerea demisia președintelui țării, a Guvernului și alegeri anticipate. Iar acum se vrea demisia Guvernului și alegeri anticipate (implicit demisia Președinților celor 2 camere ale Parlamentului). Acum, în opinia publică, premierul în funcție este văzut ca o marionetă a șefului partidului de guvernământ. În 2012, Guvernul Boc avea imaginea unui preș aflat sub picioarele președintelui țării, Traian Băsescu.
Și dacă pe scena politică tabloul e la indigo, și în stradă lucrurile stau cam la fel. Cred că diferența majoră constă în prezența oamenilor, un număr mult mai mare acum. Dar, în rest, protestele de azi și de atunci au aceleași ingrediente. Au fost oameni nevinovați bătuți de jandarmi, obișnuiții membri ai galeriilor de fotbal (pe care, nu se știe cum, nimeni nu-i recunoaște de la început, să-i poată izola și extrage din mulțime), distrugeri, ofensiva forțelor de ordine, gazele lacrimogene, prezența „agenților provocatori” etc.
Pare că imaginile de mai jos sunt de vineri seară, nu de acum 6 ani, așa-i?
Având în vedere că parcă trăim într-o buclă din Westworld, ar fi interesant să învățăm ceva din trecut. Ce s-a întâmplat după mitingul din 2012? Știrile de atunci ne spun că au fost anchetate și arestate câteva zeci de persoane. La fel ca acum. De altfel, mult mai interesant, pe scena politică de atunci au avut loc câteva evenimente importante. După protestele violente, președintele țării a demis Guvernul și a pus un Prim-ministru care a rezistat în funcție numai câteva luni. Apoi, după ce Victor Ponta a devenit Prim-ministru, s-a declanșat procedura de suspendare a Președintelui României. Însă, referendumul pentru demiterea acestuia a fost invalidat de Curtea Constituțională. Pe acel val de antipatie față de guvernarea de atunci au ajuns la putere cei de astăzi. La alegerile parlamentare din 2012, coaliția PSD-PNL (USL) a obținut o victorie covârșitoare, comparabilă cu cea din 2016.
Ce urmează acum? Nu știu încă, dar se spune că istoria se repetă.
Tweet