Santorini, Grecia.

Ce bine este acasă. 🙂 Pentru că, trebuie să vă spun, absenţa mea de pe blog nu a fost prea simpatică, dar a fost cu siguranţă motivată. Am decis ca în acest concediu să mă rup pur şi simplu de lanţurile tehnologice şi doar să mă bucur de stat. De mare, de soare, de citit şi tot tacâmul. Aşa simple mi se păreau mie lucrurile atunci când am decis să plec la Santorini. Visam 8 zile de zăcut pe şezlong, fără nicio grijă sau grabă. În realitate, însă, stelele s-au aliniat altfel. Şi mă bucur mult că a fost aşa.

Să vă povestesc. Santorini este o insulă plină de istorie şi de locuri care merită vizitate, dincolo de celebrele căsuţe albe, cu ferestre şi uşi albastre. Îmbină cu succes câte puţin din toate şi este destinaţia ideală de vacanţă, pentru o fire obsedată de bifat obiective şi auzit poveşti (ca mine). În primul rând, mă felicit că am luat această vacanţă prin cei de la Christian Tour. Deşi sceptică iniţial, din pricina lentorii lor în răspunsuri, cei de la Christian Tour au un ghid excelent în Santorini. Se vede că face acest job din pasiune şi ne-a ajutat foarte tare pe tot parcursul vacanţei. De la recomandări de restaurante şi până la închirieri de ATV-uri.

În al doilea rând, hotelul s-a ridicat mult peste nivelul aşteptărilor noastre. Am auzit foarte multe zvonuri despre cazările din Grecia şi am plecat la drum cu inima cât un purice, neştiind ce vom găsi acolo. Deşi clasat cu două stele pe Trip Advisor şi cu trei stele la agenţia de turism, eu nu am avut ce să le reproşez celor de la SeaSide Hotel. Camerele sunt extrem de curate şi reproduc întocmai atmosfera santoriniană atât de consacrată la search-urile pe Google. Totul este alb, cu accesorii albastre şi te face să te simţi ca acasă. Bucătăreasa şi chelnerii de acolo sunt români şi am fost foarte mândră să văd că fac o treabă excelentă. Serviciile sunt impecabile, masa de la restaurant este servită cu multă promptitudine şi toată lumea te primeşte cu căldură şi cu zâmbetul pe buze. În plus, este şi foarte bine poziţionat: la un minut de mare (plaja Kamari) şi cu tot ce ai nevoie în jur (market-uri, restaurante etc.).

În al treilea rând, peisajul nu este deloc aşa cum eu mi l-am imaginat. Când am plecat cu autocarul de la aeroport, am fost şocată să văd în jur numai câmp cu vegetaţie arsă. Mă simţeam ca în Texas şi mă aşteptam să răsară după fiecare colţ oraşul în stâncă după care eu tânjisem. Abia după 3 zile aveam să descopăr cupolele albastre cu care îmi clătisem ochii înainte de plecare. Insula are peisaje extrem de diferite şi este păcat să nu închiriezi o maşină sau un ATV, pentru a vedea totul.

Închirierea unei maşini costă între 30 şi 50 de euro/zi, în funcţie de marcă, în timp ce un ATV de 80cc te costă 23 euro/zi. Noi am încercat ambele variante şi am ajuns la concluzia că maşina este mult mai indicată pentru distanţele mai lungi. Drumurile din Santorini sunt foarte întortocheate şi abrupte şi, mai presus de orice, nu sunt iluminate. Nu prea vei vedea semne de circulaţie şi astfel se explică şi traficul haotic, cu şoferi bezmetici, care nu ştiu încotro să o apuce. În plus, soarele este foarte puternic, la fel şi vântul, şi trebuie să ai mare grijă pe ATV, dacă nu vrei să te bronzezi cu mâneci şi pantaloni scurţi. 🙂

Pentru cei care merg în Santorini pentru plaje, oferta este extrem de bogată. Plajele de pe insulă sunt foarte diferite şi ai nevoie doar de puţină răbdare pentru a le descoperi. Trebuie să fii pregătit, însă, cu papucei speciali, altfel nu te vei putea ridica de pe şezlong. În mare parte plajele sunt acoperite cu pietre, iar în apă pot deveni chiar periculoase.

Noi am văzut 9 plaje în total: Kamari Beach, Monolithos, Perivolos, Vlychada, Red Beach, Eros Beach, Mesa Pigadia, plaja din portul Ammoudi şi de pe insula Thirasia. Cel mai mult mi-a plăcut Eros, pentru că nu este deloc aglomerată, este extrem de curată şi apa foarte limpede până în larg. Monolithos este singura plajă de pe insulă care are nisip fin şi o intrare lină în apă. Totuşi nu m-a impresionat cu nimic şi mi s-a părut destul de murdară.

Pentru cei care merg pe insulă pentru oraşele construite în stâncă, primele opriri trebuie să fie în Oia (se citeşte Ia), Imerovigli, Firostefani şi chiar Fira (capitala insulei Santorini). Totul este spectaculos şi alb. Drumurile din aceste oraşe sunt de fapt scări, care te conduc pe rând prin curţile oamenilor, pe acoperişurile caselor, prin recepţii de hotel şi pe margini de piscine. Nu ştii când ai părăsit proprietatea unui om şi când ai ajuns pe alta. Este un sentiment atât de bizar să vezi un oraş vertical, care stă să se verse în mare, cum forfoteşte de turişti curioşi. Am plecat din Santorini cu marele regret de a nu fi văzut interiorul unei astfel de case construite în stâncă. Nu mi-am dat seama, din expediţiile mele, dacă oamenii au lumină naturală înăuntru sau nu. Nu mi-am dat seama cât de mari sunt acele case şi cum locuiesc oamenii de fapt. Ştiu doar că marile hoteluri de 5 stele din Imerovigli sunt înconjurate de case modeste, mici şi înghesuite, care trădează de fapt nivelul de trai scăzut al locuitorului de rând din Santorini.

Dacă m-ar întreba cineva ce nu ar trebui să rateze într-o vacanţă pe această insulă, i-aş spune:

– apusul din Oia. În sine, nu este deloc spectaculos, deşi culorile apusului se reflectă în albul caselor de pe mal. Experienţa este de nepreţuit, însă. Mii de oameni (şi nu exagerez cu nimic), de prin toate colţurile lumii, se adună în singurul loc din oraş de unde se vede apusul (la Cetate) şi aşteaptă cu sufletul la gura finalul zilei. Se fac milioane de poze pe minut şi se dau coate pentru un loc în faţă. Se aplaudă la final cu frenezie.

– apusul din Imerovigli. Nu este celebru, dar este mult mai frumos, pentru că soarele apune printre două insule. Este linişte totală, este plăcut, relaxant şi chiar uimitor. 

– expediţia de pe Nea Kameni. Această parte a insulei a rezultat în urma erupţiei vulcanice de acum sute de ani (Santorini este o insulă vulcanică, iar vulcanul este încă activ) şi tot ce vezi în jur este de fapt lavă întărită. Drumul este greoi, dar nu foarte. Panorama pe care o ai de sus, însă, merită cu siguranţă efortul.

– Red Beach. Merită văzută, pentru că este cu adevărat spectaculoasă. Nu aş sfătui pe nimeni să se oprească acolo pentru o baie, însă. Plaja este plină de talaș, la fel şi apa, şi este extrem de enervant. În plus, mie mi s-a părut cel mai călduros punct de pe insulă, din pricina rocilor care înconjoară plaja, creând un efect de seră şi de zăpuşeală.

– Portul din Vlychada. Este foarte frumos şi mereu este forfotă, din pricina pescarilor agitaţi. 🙂 În plus, tot aici se află şi unul dintre cele mai bune restaurante la care am mâncat în Santorini: Psaraki (înseamnă peştişor în limba greacă). Restaurantul este poziţionat deasupra portului, oferindu-ţi o imagine de ansamblu asupra zonei.

– Castelul veneţian din Akrotiri. Noi am întâlnit acolo un cuplu de greci, care lucrează în castel, îşi doresc să restaureze locul şi strâng donaţii în acest sens. Ei ne-au ţinut un scurt recital de muzică grecească, cu instrumente handmade, aproape rudimentare. Atunci m-am îndrăgostit cu adevărat de Grecia şi de toate poveştile ei.

– degustarea de vinuri la SantoWines. Vinurile făcute din strugurii de Santorini sunt delicioase (mai ales vinul de desert Vinsanto, obtinut din struguri uscati la soare). În plus, chiar dacă nu eşti un fan al vinului, priveliştea de acolo este uimitoare şi merită să faci drumul.

Indiferent de ce aşteptări ai de la o vacanţă, Santorini le poate cu siguranţă îndeplini. Trebuie doar să ai puţină răbdare şi curiozitate pentru a descoperi toate frumuseţile acestei insule. Şi, aşa cum ne spunea şi ghidul nostru, insula îşi aruncă un blestem greu asupra turiştilor care îi calcă graniţa: odată ce ai fost în Santorini, te vei reîntoarce acolo. Şi asta plănuim să facem şi noi. 🙂

 

Tweet