Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Puțul gândirii

Zi nefastă.

written by Dibette 19.07.2013

Sunt zile şi zile. Iar astăzi a fost pentru mine una dintre ACELE zile, când pare că totul s-a pus de-a curmezişul şi nimic nu funcţionează la parametri normali. Culmea, chiar astăzi mi-am programat o serie de activităţi birocratice. Să profit de concediu, zic, şi să mă ştiu cu treburile încheiate. Părea totul perfect organizat şi planificat, la ora 09.00, când am părăsit domiciliul.

Merg mai întâi la operatorul de telefonie mobilă, să-mi schimb abonamentul. Amân momentul de vreo două luni şi simţeam că în sfârşit i-a venit sorocul. Dar nu. Mă mai ţine în contracţii puţin, până luna viitoare, probabil, când voi primi din nou factura şi îmi voi reaminti de această nevoie. Dar să revenim. Stau la coadă cuminte cam un sfert de oră şi ajung în sfârşit la domnul cu pricina. Vorbim, negociem, stabilim şi apoi mă păleşte cu întrebarea:

„O factură de utilităţi recentă aveţi?”

„Păi…nu am.”, zic timidă şi vizibil încurcată.

„Ne pare rău, dar este necesară şi nu vă pot ajuta altfel. Vă aşteptăm când aveţi toate documentele la dumneavoastră.”

Văd privirea glacială şi puternic hotărâtă şi îmi dau seama că nu mai are rost să insist. Traversez Bucureştiul şi mă opresc la sediul bancar, acolo unde plănuiam să închid un cont de mult uitat. Stau la coadă la casierie mai întâi. Şi stau, şi stau… Ajung, într-un final, să-mi plătesc comisioanele restante.

„Se poate plăti cu cardul?”, întreb eu, în inocenţa mea.

„Nu, doar cash.”, mi se răspunde.

„E super…”, mormăi în barbă. Nu pricep nicicum de ce într-o bancă nu se pot face plăţi cu cardul, dar mă rog. Ies trei paşi, scot bani de la bancomat, mă întorc şi plătesc. Mă eliberez de o grijă.

Dau să merg mai departe, la domnişoara care se ocupa de operaţiuni mai dificile. Dar mă lovesc instant de o coadă nejustificată. Şi spun nejustificată, pentru că duduia cu pricina nu părea să arate vreun interes pentru clienţii de rând, care priveau înspre birou cu ochii mari şi înflăcăraţi. Purta liniştită o discuţie intensă cu o clientă: despre educaţia copiilor. Şi toţi ştim că este un subiect aproape inepuizabil. Se ridica tacticos de la birou, mergea până la imprimantă. Mergea uşor până la dulap, îl deschidea, nu lua nimic. Închidea dulapul, mergea din nou până la imprimantă. Deschidea tacticos un sertar, nu lua nimic nici de acolo. Se întorcea la birou şi continua conversaţia. Lua din când în când câte o gură de apă şi mai arunca câte o privirea fugară spre monitor. A încercat de 3 ori să capseze nişte foi. În final i-a reuşit. A vrut să numere nişte bani, s-a încurcat. A luat-o de la capăt. Până la urmă i-a aranjat frumos şi i-a pus în maşina de numărat bani. S-a scurs o oră astfel şi iată-mă şi pe mine, în sfârşit, pe scaunul clientului.

„Vreau să-mi închid contul de la dumneavoastră.”, spun cu mare satisfacţie în glas.

„Sigur. Buletinul, vă rog.”

Înmânez actul şi aştept. Scrie minuţios, cu grijă, fiecare cifră din CNP. Se uită şi analizează, să se asigure că este corect. Ridică apoi ochii şi aruncă lancea:

„Nu puteţi să-l închideţi. Aveţi nevoie de actul x şi y, pe care le-aţi primit la deschidere. Este o situaţie mai specială. Ne pare rău.”

„Şi, în eventualitatea în care nu le mai găsesc, ce fac?”

„Plătiţi amendă. Dar eu vă sfătuiesc să mergeţi acasă şi să le cautaţi.”

„Perfect, vă mulţumesc pentru timpul irosit.”

M-am retras, cu coada între picioare şi ochii pleoştiţi, la o cafea, să rumeg întâmplările. Mai aveam chestii de bifat, pe lista de To Do, dar mi-e clar că asta nu este ziua potrivită. Mă întorc acasă. E mai sănătos pentru nervii mei.

Sursa foto.

Zi nefastă. was last modified: May 28th, 2017 by Dibette
Tweet
birocratie
2 comments
0
Facebook Twitter Google + Pinterest
Dibette

Roxana lucrează la o agenţie de PR, unde învaţă, creşte, râde, speră, cunoaşte oameni, iubeşte oameni, scrie texte, merge la întâlniri, stă pe Facebook, ţine telefonul aproape şi biroul mereu dezordonat.

previous post
Santorini, Grecia.
next post
E mică vacanța mare.

You may also like

De Valentine`s Day, fie ca…

Ziua de naștere și deprimarea ei.

E mică vacanța mare.

2 comments

Monica Maria Voiculescu-Gonzales 19.07.2013 at 12:51

Si nu enici marti si nici 13 ,data viitoare stii ce ai de facut:)

Reply
Carmen Dascalu 19.07.2013 at 18:03

🙁 imi pare rau, asa este la noi in romania, dar sunt convinsa ca vor veni zile minunate pentru tine.bine barem ca acum ai toate informatiile despre operatiunile pe care doresti sa le faci.trebuie sa te bucuri, pentru ca asta este un lucru bun.

Reply

Leave a Comment Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT