Aceleași bordeie, aceleași obiceie.

Cu siguranţă ai trăit măcar o dată pasiunea nu neapărat voită pentru anumite locuri. Fie că vorbim de baruri, restaurante, pub-uri sau cluburi. Ai mers o dată, ai fost mulţumit şi apoi te trezeşti în acelaşi loc de fiecare dată când nu ai inspiraţie sau ţi-e lene să te mai gândeşti la altceva. Chelnerii încep să te cunoască, îţi ştiu deja gaşca de prieteni şi îţi aduc mereu băutura preferată, înainte să apuci să o comanzi. Nu-ţi place mâncarea neapărat, dar nici rea parcă nu este. Nu au preţuri mici, dar nici mari nu par. Nu au scaune comode, dar îţi vine să stai acolo cu orele. Nu eşti înconjurat numai de oameni simpatici, dar nici că te interesează.

Cumva, de-a lungul timpului, între a treia venire din plictiseală şi a cincea din obişnuinţă, ai început să percepi locul ca pe ceva familiar. Dacă ştii că vei întârzia, suni de dinainte şi poţi comanda de mâncare fără nicio problemă. Cunoşti meniul mai bine decât băştinaşii şi poţi estima chiar de pe drum cam cât vei cheltui în seara asta.

Eu am numit această obsesie/isterie/nebunie, acest ataşament fără frontieră şi logică „molimă”. De ce? Foarte simplu. Se extinde repede în gaşca de prieteni, de obicei pe cale aeriană – e de ajuns să spună unul şi decizia a fost deja pecetluită. Se tratează foarte greu şi, de obicei, este necesară o medicamentaţie specială, uneori chiar costisitoare – stai, te gândeşti, cercetezi, frecventezi alte localuri, îţi iei ţepe cu mâncarea, cu servirea, cu preţurile. Recidivează – la fiecare eşuare cu alte localuri, tinzi să te întorci tot acolo data viitoare.

Voi aţi suferit vreodată de această „molimă”? Şi mai important: cum aţi scăpat de ea? 🙂

Sursa foto.