Dacă ești o persoană pasionată de ceasuri, știi că ai trecut la următorul nivel atunci când începi să observi ceasuri peste tot în viața de zi cu zi. Te întâlnești cu cineva și imediat arunci o privire rapidă spre încheietura sa. Stai la coadă și încerci să focalizezi privirea către un ceas care ți-a atras atenția, purtat de cineva din fața ta. Ești la cinema și într-o secvență se vede la mâna unui personaj un ceas. Oare ce marcă este? Ce model?
Așadar, pentru a vă satisface curiozitatea, am adunat mai jos câteva filme în care au apărut ceasuri emblematice.
- Jaeger-LeCoultre Master Ultra Thin Perpetual în Doctor Strange
Acțiunea din acest film, din universul benzilor desenate Marvel, se învârte în jurul poveștii lui Stephen Strange. Acesta este un neurochirurg excelent, însă destul de snob și arogant. Din cauza neatenței la volan, acesta suferă un accident care îi provoacă leziuni grave la mâini. Fără a mai avea posibilitatea să opereze, caută soluții alternative de vindecare, pe care le găsește cu ajutorul magiei.
Ceasul Jaeger-LeCoultre Master Ultra Thin Perpetual primește timp suficient pe ecran pentru a-l putea identifica ușor. Acesta este un dress watch perfect, având un diametru de 39 mm și o grosime de numai 9.2 mm. Așa cum îi sugerează și numele, ceasul arată secundele, minutele, orele, ziua, data, luna și anul. Anii bisecți sau lunile cu zile diferite sunt programate automat până în anul 2100. Și vorbim în acest caz de un ceas automatic, fără baterie. Prețul este pe măsură, de aproximativ 15.000 de dolari.
Pentru că timpul este un subiect important în acest film, există o secvență scurtă în care se poate vedea o parte din colecția de ceasuri a lui Dr. Strange. Printre ceasurile lui se mai pot observa: Jaeger-LeCoultre Reverso, Rolex Cosmograph Daytona și TAG Heuer Monaco.
- Casio Calculator CA53-W în Back to the Future
Back to the Future este un film S.F. de aventură, în care adolescentul Marty McFly este trimis de omul de știință Emmett Brown în trecut. Trilogia Back to the Future este celebră mai ales pentru anumite obiecte, care au stârnit rodul imaginației oamenilor de-a lungul timpului. De pildă, adidașii Nike cu șireturi care se închid automat au devenit deja realitate.
Ceasul Casio nu s-a bucurat de o notorietate la fel de mare ca Nike-urile sau hoverboard-ul plutitor. Dar a fost o alegere perfectă pentru stilul geeky al personajului principal. Ceasul este din plastic și are cam toate funcțiile standard ale unui ceas Casio digital. Însă, pe lângă acestea, pe acest ceas poți face operații matematice precum: adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Și, cu toate acestea, este și cel mai ieftin ceas din această listă. Îl poți cumpăra cu doar 20 de dolari.
Sursa foto Filmele de acțiune din anii ‘80 au rămas în istorie ca fiind poate dintre cele mai bune din acest gen. În această categorie se află și Predator sau Commando. În ambele, personajul principal interpretat de Arnold Schwarzenegger se află mereu în luptă. Fie că se bate cu o mică armată de oameni sau cu un extraterestru fioros, Arnold poartă la mână variații ale ceasului Seiko H558. Ceasul în sine este un diver, având astfel majoritatea caracteristicilor acestui gen. Seiko H558 are un diametru de circa 46 mm și o grosime de 12 mm. Mecanismul este quartz, iar cadranul este atât analog, cât și digital. Deși este un ceas quartz, notorietatea acestuia face ca prețul de vânzare să treacă de 1.000 de dolari.
- Seiko Giugiaro SCED037 în Aliens
Și dacă suntem la capitolul Seiko, nu puteam să nu menționez acest ceas, care a debutat în filmul Aliens. Seiko SCED037 îi poartă numele designer-ului italian de mașini Giorgetto Giugiaro. Acesta a lucrat împreună cu Seiko pentru a face un ceas quartz inspirat de mașinile sport. Din design se pot observa pe lateral butoanele atipice care activeaza cronograful. Cadranul este și el inspirat din aceeași zonă automobilistică. Acest model apare cel mai des la mâna personajului principal Ripley, interpretat de Sigourney Weaver. Având în vedere design-ul futurist și apariția sa în Aliens, ceasul se vinde cu aproximativ 500 de dolari.
- Rolex Submariner și Omega Seamaster în filmele James Bond
Filmele cu James Bond nu mai au nevoie de nicio prezentare. De aceea, o astfel de listă nu avea cum să nu includă referințe către ceasurile apărute în această franciză. Încă de la apariția primului film din serie, în anul 1962 (Dr. No), personajul interpretat de Sean Connery a purtat un Rolex. Mai exact, un Rolex Submariner 6538. Se pare că Rolex nu a dorit inițial o asociere cu filmul, așa că ceasul purtat de Bond în primul film a fost chiar al producătorului acestuia. Astăzi, un Rolex Submariner 6538 poate depăși și 100.000 de dolari.
Omega este un alt brand din universul Bond, care a dus marketingul în materia ceasurilor la un nou nivel. Astfel, odată cu debutul lui Pierce Brosnan în Goldeneye, a fost deschisă colaborarea cu Omega în seria James Bond. Modelul preferat de spionul britanic a fost Omega Seamaster în diferite versiuni. Prețul unui Omega de acest tip pornește de la 3.000 de dolari. Aceste modele prezentate sunt ceasuri diver, preferate de Bond în cele mai multe situații. Însă nu întotdeauna a fost așa. Alte mărci precum Seiko, Hamilton sau TAG Heuer au apărut în filmele Bond.
- Omega Speedmaster în Apollo 13
Primul ceas pe Lună, Omega Speedmaster este certificat de către NASA pentru a putea fi purtat de cosmonauți în spațiu. Acesta este un ceas mecanic, cu funcție de cronograf. Ceasul în sine a fost construit ca un ceas racing, însă a fost înaintat către NASA pentru a putea fi folosit în expedițiile spațiale. Omega Speedmaster a apărut în filmul Apollo 13, care spune povestea unei misiuni de aselenizare nereușite. Echipajul Apollo 13 este obligat să se întoarcă spre Terra cu avarii majore la navă și pierderi de oxigen. Având în vedere că sistemele electronice nu funcționau, astronauții au trebuit să se bazeze pe ceasurile lor mecanice pentru a putea utiliza sistemele navei. Prețul pentru un model asemănător pornește de la 3.000 de dolari.
Mai cunoști alte ceasuri din filmele pe care le-ai văzut?