În prima zi calendaristică de primăvară m-am hotărât să vin cu ultima zvâcnire a iernii ce tocmai s-a încheiat. Cineva trebuia să-i aducă şi ei un ultim omagiu. O poveste simpatică şi nu prea, care a avut loc acum vreo lună la Azuga. Am scris-o pe loc, în fierbinţeala momentului, într-un notes pe telefon, şi o voi reda ca atare mai jos.
Ce vrei să faci dimineaţa, într-o excursie la munte? Să te înviorezi, să iei un mic dejun delicios, să bei o cafea tare şi să inspiri aerul proaspăt al dimineţii. Să faci planuri, să te înfofoleşti şi să ieşi la plimbare.
Ce vrei să faci ziua, la munte, iarna? Să urci pe pârtie, să dai sedentarismul jos, să-ţi îngheţe nasul şi să-ţi frigi limba cu un pahar de vin fiert. Să te afunzi în zăpadă, să te îmbujorezi în obraji, să transpiri şi să faci poze. Să te distrezi, să râzi de ceilalţi cum se prăvălesc, să admiri copilaşii cum se dau cu placa, să bei vin fiert din nou şi să mănânci pe măsura efortului depus.
Ce vrei să faci seara, după o astfel de zi? Printre altele, parcă ai vrea să şi dormi. Să-ţi odihneşti puţin oasele dezmorţite, vânătăile din fund şi creierii zdruncinaţi de zăpadă. Dar în Azuga iarna nu se doarme. Ci se cântă. Tare. La difuzoare, pe stradă, în dreptul ferestrei tale. Şi nu orice, că nu te lasă nimeni să alegi. Ai de-alde Hruşcă şi Fuego şi ler şi Crăciun.
Totul curge lin pe stradă, înspre 12 noaptea, împreună cu nervii tăi. Simandicos, după un ritual de dinainte stabilit, din când în când se face câte o pauză de 30 de secunde, suficient cât să te incite să exclami: “E gata?? E gata!!”. Nu, nu e gata, pentru că “Astăzi s-a născut Hristos…”
Şi tot aşa acum, şi tot aşa mai încolo, până m-am hotărât să iau atitudine. Am intrat repede pe internet, în căutare de numere ajutătoare. Deşi era aproape 12 noaptea şi îmi dădeam seama că şansele de a găsi pe cineva sunt minime, păgubaşă nu m-am lăsat. Am sunat la Primărie. Degeaba. Am încercat pe la tot felul de secretariate. Nimic. Am decis, aşadar, că Poliţia rămâne singura mea soluţie.
– Bună seara.
– Bună seara, doamnă. Cu ce vă putem ajuta?
– Eu sunt turist şi nu ştiam că aveţi difuzoare cu muzică în Azuga. Şi m-au tâmpit aceste colinde. Nu pot să dorm, nu mai suport să le aud, am un difuzor chiar sub geam şi simt că înnebunesc. Vă rog să mă ajutaţi! Când îşi opresc programul?
– Doamnă, dar credeţi că eu ştiu programul difuzoarelor? şi îl plesneşte un râs înfundat. Chiar vă deranjează?
– Foarte tare. Nu se poate face chiar nimic în acest sens?
– Doamnă, nu ştiu, îmi pare rău, dar nu mă ocup eu de asta… şi îl plesneşte din nou râsul.
Între timp, o linişte mormântală afară. “Să nu mă entuziasmez. Să număr mai întâi până la 30.” Am numărat mai mult chiar şi nici urmă de muzică.
– Doamnă, mai sunteţi?
– Daaa, s-a ooooprit. Mulţumesc.
Râde şi închide.