“-Aş vrea şi o gumă de mestecat, vă rog.
– 2,5 lei.
– Poftim. Mulţumesc.”
“Ai primit sms-ul meu? Mulţumesc.”
“Îmi pare rău pentru tine. Mulţumesc.”
“Mă bucur că te-am putut ajuta. Mulţumesc.”
“Nu este nicio problemă că nu poţi ajunge. Mulţumesc.”
Am trecut prin câteva exemple de dialoguri, doar pentru a vedea că în anumite contexte este firesc să încheiem cu un “Mulţumesc” simplu, dar în altele nu. Numai că rar mai facem diferenţa dintre sensul propriu al acestui cuvânt şi sensul lui pierdut. Ne-a intrat în sânge, din prea multă politeţe, şi în reflex, din lipsă de inspiraţie, să ne încheiem astfel conversaţiile, indiferent de natura, tonul sau subiectul lor. Numai că de multe ori pierdem din vedere că un “Mulţumesc” pus unde nu trebuie, poate suna gol şi chiar jignitor, dacă nu-l potrivim situaţiei.
Numărând şi testând chiar pe mine această speţă, mi-am dat seama că ieri am spus nici mai mult, nici mai puţin de 92 de “Mulţumesc”. O fi bine, o fi rău?