Astăzi face vâlvă o știre, potrivit căreia ANAF va începe să trimită către tinerii căsătoriți formulare, pentru a afla cu ce agenți economici au lucrat pentru organizarea nunții, ce costuri au achitat și așa mai departe. Scopul? Evident, de a verifica dacă veniturile declarate de restaurante, formații, fotografi & co sunt reale. Pentru că sunt șanse mari ca multe să nu fie.
Acum, trecând deja prin experiența nunții, câteva chestiuni aș avea de semnalat aici:
- Mă bucur că se întâmplă asta, cu adevărat. Pentru că mi se pare foarte corect ca partea de contribuții la stat să fie achitată de toată lumea în egală măsură. Și chiar mă întreb de ce a durat atât de mult acest demers, având în vedere că toată lumea știe, din tot felul de surse, cât de puțin reglementată este această piață și cât de razna au luat-o lucrurile pe alocuri. Sigur, poate că nu mirii ar trebui să fie cei chestionați și poate ar trebui să mai existe și alte mecanisme de control. Dar e bine și așa, ca un punct de start.
- Bisericile ar trebui să fie și ele trecute pe această listă. Musai. Și asta pentru că, din amintirile mele legate de organizarea evenimentului, relația cu Biserica mi s-a părut cea mai mercantilă și odioasă dintre toate. În primul rând, pentru că am mers cu o serie de întrebări și solicitări către administrator, m-a bănuit că aș lucra la vreo publicație și și-a schimbat complet atitudinea. Când s-a lămurit că totuși nu un articol de investigație mă aduce acolo, a revenit la starea lui inițială. Apoi, chitanță primești doar pentru avansul pe care-l dai – și care este declarat, probabil, sper, și mai departe. Dar nașul are ”obligația morală” de a achita, la finalul slujbei, încă pe-atât, cel puțin, și de a ”cinsti” și preoții, în funcție de cât de mulți sunt. Ai putea să nu faci asta? Poate. Dar vrei să-ți strici ziua nunții? Nu. Și atunci te supui, dacă tot ai vrut slujbă religioasă.
- Uneori mirii trebuie să facă și ei niște alegeri. Și aici mă refer la acceptul lor de a lucra total neacoperiți de acte cu anumiți furnizori. Sigur, având în vedere costurile colosale pe care o nuntă le implică în acest moment, vor fi mereu tentați să spună pas unui contract sau unei facturi (că nu mai achită TVA-ul, că li se aplică un discount pe costul total eventual etc.). Dar am auzit atât de multe situații de ”țeapă” din această pricină, încât chiar e nevoie să te gândești de 5 ori înainte cum e mai indicat să procedezi. Poate uneori e mai ok să lucrezi doar cu furnizorii pe care ți-i permiți și legal, dar măcar stai fără griji.
- N-am văzut nicio precizare legată de un minim al anilor de căsnicie, însă. Și este important. Că mi-e greu să cred că oamenii păstrează bonuri, chitanțe, facturi sau că mai țin minte cu exactitate cât au plătit către x sau y, după 5 ani, de exemplu.
De văzut, mai departe, ce se va întâmpla după acest puseu de conștiinciozitate.