Am carnet de conducere de vreo 10 ani. Și cam 90% din timp l-am petrecut șofând prin București. Drumurile pe care le fac cu regularitate le cunosc ca-n palmă: știu când urmează semafor, cât durează semaforul, unde-i groapă și cum trebuie ocolită, de unde vine tramvaiul, de pe ce străduță mai ies căscați neatenți și care nu acordă prioritate, unde lipsește semnul de cedează trecerea, după ce copac mai stau ascunși pietoni, ce groapă se umple cu apă când plouă, unde se-ngustează banda, unde stau mașinile-n cârd pe avarii etc. Aș putea continua la nesfârșit cu enumerarea.
Treaba este că, de foarte multe ori, când sunt la volan, mai ales pe drumurile pe care le tot bătătoresc, mă surprind visând cu ochii deschiși. Dacă mă trezești rapid din reverie, nu știu să-ți spun dacă am oprit la trecere sau nu. Deși am oprit. Mi s-a părut super ciudat ce mi se întâmplă și am căutat detalii.
Se pare că fenomenul este frecvent întâlnit în rândul șoferilor și se numește mind wandering. Ce presupune, mai exact? Atunci când conduci, mintea ta macină gânduri în continuare și se concentrează pe alte idei ”Aoleu, să nu uit să cumpăr cafea. Oare mai am bani pe card? Apropo, trebuie să ajung la bancă să-mi schimb cardul, că-mi expiră. Oare când expiră? Cred că era vară când l-am făcut, ne întorsesem din vacanță. Sau era vacanța de Paște? Parcă aveam geacă pe mine, că știu sigur că am lăsat-o pe scaun. Era aia de fâș sau aia de piele? Pe aia de piele oare am dus-o la curățat?” Și transa continuă, până când are loc un declic – o frână bruscă, o lucrare pe drum de care nu știai sau nu-ți aminteai sau, pur și simplu, până ajungi la destinație.
Problema este că acest fenomen apare tocmai atunci când trebuie să fii concentrat și atent. Factorii care influențează această stare sunt rutina și monotonia. Și cei mai mulți dintre noi merg cel puțin 5 zile din 7 pe aceleași cărări – serviciu-acasă și retur. Asta înseamnă că, atunci când ne urcăm la volan, parte din creier intră pe pilot automat, iar cealaltă se ocupă de frământări mai importante. Șofatul devine astfel o acțiune din instinct.
Din strângerea datelor, studiilor și a experimentelor efectuate pe această temă au rezultat câteva concluzii:
- Visatul cu ochii deschiși este pe primul loc într-o listă a factorilor de pierdere a atenției. 62% dintre șoferii care au fost implicați în accidente au fost distrași de acest fenomen.
- Această stare are un impact major asupra performanțelor de condus. Sunt șanse mari ca șoferii care visează cu ochii deschiși să nu reacționeze corespunzător în fața unui potențial pericol sau să nu detecteze rapid anumite semnale acustice sau luminoase.¹
- Totuși, privitul în gol nu este atât de rău comparativ cu folosirea telefonului la volan (ironic, nu?). Reveria îți afectează vederea periferică, dar ochii văd în continuare drumul pe care mergi. Dacă butonezi telefonul însă, spectrul vizual se mută în totalitate de la drum către ecran.² Și asta clar nu e ce trebuie.
Gânditul și imaginația, ca factori ai reveriei, sunt procese naturale ale minții pe care nu le putem opri. Însă, există totuși anumite metode pentru a minimiza acest fenomen când șofezi. De pildă, îți poți muta privirea mai des, astfel încât ochii să nu rămână fixați într-un punct. Sau poate este mai util să mergi pe o altă rută, ca drumul să nu-ți mai pară atât de plictisitor.
Tu te-ai surprins la volan, visând cu ochii deschiși?
P.S. Pentru cine vrea să aprofundeze subiectul, linkurile de mai jos dau către niște experimente științifice pe această temă.