Nu te mai țin în suspans: niciunul. De ieri am început să fiu bombardată cu obiectivele pentru 2018. Toți oamenii din jurul meu și-au făcut planuri despre care discută și am tot citit articole pe tema asta. Ca niciodată (și sunt Fecioară, deci organizarea este al doilea nume al meu), pentru anul ăsta nu mi-am propus nimic special. Nu am niciun plan și tot ce mi-am dorit a fost să fie bine. Să fie un an bun, indiferent de ce anume va însemna asta pentru mine, pentru noi. Nu am ce să răspund la întrebarea care mi se tot adresează și nici nu mă simt prost din cauza asta.
Nu mai vreau să alerg după țeluri de bifat, nu vreau să-mi mai fac liste de care să uit sau speranțe care să mă dezamăgească. Nu mi-am propus schimbări, nici liste de cărți pe care să le citesc. Nu mi-am făcut lista de vacanțe (deși călătoriile îmi plac la nebunie), nici vreo listă de obiecte după care tânjesc. Nu mi-am planificat cursuri (ca în alți ani), nici concerte, nici filme pe care vreau musai să le văd. Nu mi-am propus nici măcar să scriu mai mult pe blog, că știu sigur că voi încălca promisiunea imediat ce încep să-mi dau seama că nu mai am timp ”azi”.
Anul ăsta aș vrea să trăiesc pur și simplu, să iau lucrurile cum vin, să mă bucur de oportunități dacă vin, să nu mai caut, să nu mai alerg, să nu mă agit, să nu mă dau peste cap. Și să păstrez, dacă se poate, ce mi-a dat 2017 deja, din belșug. Poate că, până la urmă, este și ăsta un obiectiv. Dar mult mai greu de explicat și de înțeles de cei din jur.
Tweet
1 comment
multumim si felicitari pentru articol.