Crăciun acasă.

N-am mai avut de mult șansa de a pune pe hârtie gânduri și simțiri. Dar în isteria lenevelii de astăzi nu am vrut să ratez momentul. Cu atât mai mult cu cât simt încă, pregnant, mirosul bucuriei de Crăciun ascuns în fiecare cotlon al casei. Pentru că anul ăsta a fost altfel decât altădată – mai intens, mai vivace, mai emoționant.

Adevărul adevărat este că mulți ani, din ultima perioadă (copilăria face obiectul unei discuții separate), nu am prețuit ziua de Crăciun exact așa cum ar fi meritat. O vedeam ca pe un pretext de cumpărat cadouri, amușinat pe lângă bucătărie, în timp ce mama pregătea bunătăți și văzut filme specifice perioadei, ale căror replici le știam aproape pe de rost. Plăcerea mea cea mai atroce era să colind prin frig, cu mâinile înghețate pe pungi, și să mă gândesc cu bucurie cum vor reacționa oamenii când vor vedea ce surprize le-a pregătit Moșul. Nu-mi displăcea deloc gândul că vin rudele la noi, dar nici nu mă dădeam în lături de la ieșit în oraș, cu prietenii, pentru un ceai aromat și un inventar riguros al cadourilor primite.

Dar anul acesta a fost complet diferit. Primele Sărbători petrecute la noi acasă. Prima dată când am realizat cu adevărat ce responsabilitate imensă este să-ți asumi că vei face tu onorurile pe rând pentru familie și pentru prieteni. Curățenie, cumpărături, meniu, testat rețete, cumpărături din nou, curățenie din nou, frecat maioneza, topit ciocolata, emoții, brad, cadouri, masă, atmosferă, delir. Și tot prima dată când am simțit cu adevărat satisfacția de la final – expresiile de încântare de pe chipurile invitaților, mulțumirile necontenite, veselia și bună dispoziția lor.

Mi-a plăcut enorm această nouă abordare din viața mea și sper să fie doar prima dintr-un lung șir ce va urma. Până una alta, Sărbători cu bucurie să fie pentru fiecare dintre voi.