Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Puțul gândirii

Cu mare întârziere.

written by Dibette 23.09.2013

Nu am scris nimic până acum despre ziua mea de naștere. Dar nu mi se pare deloc târziu. Pentru că anul acesta, spre deosebire de oricare altul, nu am avut o zi. Am avut o lună întreagă, care pare să nu se fi terminat încă. Anul acesta, mai mult decât oricând, mi-am dat seama ce norocoasă sunt să am alături așa persoane minunate, care se gândesc, plănuiesc și fac eforturi pentru a mă răsfăța și pentru a mă surprinde. Și nu într-o zi, și nu o dată, ci în repetate rânduri. Merit asta? Probabil că nu. Mai ales că starea mea de spirit, în apropierea zilei mele de naștere, este una relativ deplorabilă. Sunt morocănoasă, deprimată și ușor iritabilă, pentru că nu mi-a fost ușor niciodată să trăiesc cu gândul că a mai trecut un an. Nu mă sperie bătrânețea, ridul sau altceva. Mă sperie doar securea pe care o simt deasupra capului, atunci când văd că a sosit momentul să mai trag o linie și să mai fac un bilanț. Mă sperie doar gândul că poate nici anul acesta nu am reușit să-mi bifez nici măcar o mică parte din cele mai arzătoare dorințe. Și mă sperie gândul că poate nu voi reuși niciodată. Dar oamenii care mă cunosc au prevăzut prea bine asta. Și vreau doar să le mulțumesc. Pentru că m-au determinat, prin toate lucrurile pe care le-au plănuit, să deschid ochii și să văd ce lucru prețios am aproape: prieteni adevărați.

Cât despre 25…Bine a venit. Este abia începutul unei frumoase relații de un an, pe care sper să o trăim cât mai intens și frumos cu putință.

Sursa foto.

Cu mare întârziere. was last modified: May 28th, 2017 by Dibette
Tweet
25zi de nastere
0 comment
0
Facebook Twitter Google + Pinterest
Dibette

Roxana lucrează la o agenţie de PR, unde învaţă, creşte, râde, speră, cunoaşte oameni, iubeşte oameni, scrie texte, merge la întâlniri, stă pe Facebook, ţine telefonul aproape şi biroul mereu dezordonat.

previous post
Maidanezi: noi sau ei?
next post
Jobul perfect: determinarea de a-l găsi.

You may also like

O întâmplare care mi-a dat speranță.

Bărbat sau femeie?

Am avut noroc.

Leave a Comment Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT