Am fost în silenzio stampa vreo lună, pentru că multe lucruri s-au întâmplat în perioada asta și prea multe au necesitat să fie asimilate. Treaba este că, după un 2017 absolut plin cu de toate, am simțit nevoia să stau puțin pe tușă și să-mi trag respirația. Am simțit nevoia să-mi acord niște timp și să-l irosesc pe chestii mici.
Așa cum îmi place să-l descriu, anul 2017 a fost pentru mine cel mai frumos și cel mai greu an deopotrivă. Poate că așa zic mereu, și de ceilalți, dar pe ăsta îl am cel mai proaspăt în minte. Am reușit să fac anul ăsta nesperat de multe lucruri, dar într-o goană absolut dementă și continuă. Personal și profesional.
A fost anul cu cele mai puține weekend-uri libere (le pot număra pe degetele de la o mână), în care am călătorit cel mai mult, în care am muncit cel mai mult, în care am cunoscut cei mai mulți oameni, în care ne-am mutat în casă nouă, în care am mers pentru prima dată la tot felul de festivaluri (în țară și peste hotare), în care am simțit pe pielea noastră ce vrea să spună autorul cu ”the end of an era”, în care ne-am aventurat în tot felul de situații, în care am văzut cele mai puține filme (recuperăm acum din plin 🙂 ), în care am gătit cel mai puțin acasă, în care a trebuit să luăm rapid cele mai multe decizii, în care a trebuit să ne adaptăm constant, în care am readus la viață blogul, în care am dormit cel mai puțin, în care ne-am perpelit, în care ne-am pus mii de întrebări.
Cert este că acum se termină. Și noi stăm tolăniți pe canapea, așteptând să trecem cuminți linia de sosire sau de start, depinde cum vrei să privești. Pentru că ne dorim ca 2018 să încline puțin balanța și să meargă totul (mai) lin.
Tweet