Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Puțul gândirii

De ce muncim?

written by Andrei 01.05.2020

Recunosc că lipsa grătarului, a băuturii și a altor activități recreaționale, obișnuite acestei perioade, îi permite minții mele să zburde prin tot felul de subiecte. Și mă gândeam că tocmai de 1 mai, ziua Muncii, ar fi momentul perfect să gândesc cu ”voce tare” și să vă întreb: de ce muncim?

Culmea, deși pare o întrebare dificilă (genul ăla de întrebare existențială din dezbaterile târzii din noapte, cu o bere în față), are un răspuns simplu la prima vedere. Un răspuns care sunt sigur că ți-a răsărit în minte instant: muncim pentru bani. Și, din nefericire, acesta este răspunsul pentru majoritatea covârșitoare. De ce din nefericire? Mai întâi, hai să vedem ce înseamnă munca. Conform dicționarului, munca este o activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre un anumit scop. În mare, scopul nostru principal este așadar unul material.

Atunci când erai mic și voiai să te faci tractorist, casier RATB sau astronaut nu te gândeai deloc dacă o să faci bani sau nu. Aspirai la acel tip de muncă, pentru că ți-ar fi plăcut să faci ceea ce vedeai la alții, indiferent cât de relevant sau irelevant era pentru lumea adultă, ”reală”. Aveai alt scop.

Inclusiv în adolescență, când ești cât de cât mai rațional, de obicei te gândești să îți alegi un drum care-ți place, fără să te intereseze neapărat cât vei încasa pe lună. Scopul tău este recunoștința. Vrei să fii mândru de ceea ce vei face. Însă, pe măsura ce crești, începi să auzi celebrele replici: ”fă-te x, că o să ai salariu baban” sau ”mergi la y, că o să ieși la pensie la 50 de ani”. Subit, scopul tău este deviat și ajungi la 30 de ani să-ți dorești doar un job care să-ți aducă niște bani ca să-ți întreții familia și, eventual, statut social.

Așadar, în contextul social existent trebuie să muncești (mai ales) pentru bani. Sigur, există și persoane care iubesc ceea ce fac și obțin și câștiguri materiale din asta. Sau persoane care nu sunt nevoite să se preocupe pentru aspectele materiale și-atunci se pot concentra mai mult pe ceea ce le place cu adevărat. Dar sunt convins că aceste două categorii sunt excepționale.

De la carantina asta poate am uitat, dar mulți dintre noi când ajungeam lunea la birou povesteam colegilor despre weekendul petrecut la munte, în timp ce ne gândeam deja la următorul weekend. Asta înseamnă că nu prea trăiam cu adevărat pentru ceea ce se întâmplă și în cursul săptămânii. Apropo de asta, am citit pe undeva o fraza interesantă: paradoxul muncii este că mulți oameni își urăsc jobul, dar ar fi mult mai nefericiți dacă nu ar face nimic.

Dar, din experimentul făcut de finlandezi cu universal basic income s-ar spune că din contră, oamenii sunt mai fericiți și mai puțini stresați dacă nu muncesc. Dacă nu au un job, ca să nuanțez un pic. Mai multe experimente de acest tip au ajuns cam la aceeași concluzie. Dacă au un venit sigur, care să le acopere nevoile zilnice, elementare, oamenii nu-și mai caută de lucru. Se reprofilează pe hobby-uri, devin antreprenori sau cel mult fac joburi part-time. Scopul lor principal, material se modifică. Dar ideea de venit minim asigurat, aplicată la nivel mondial, este o utopie. Pentru că munca face parte din viața noastră încă de când vânam mamuți pe câmpii. Trebuie să avem ceva de făcut, un sens, să contribuim la evoluția societății pentru ca cei care vin după noi să trăiască mai bine decât am făcut-o noi. Nu?

Și dau și o concluzie, mai mult pentru mine, nu o luați de bună. Așadar, de ce muncim? Muncim pentru un scop, dar de cele mai multe ori, nu pentru cel bun.

Voi ce credeți?

Sursa foto.

De ce muncim? was last modified: May 1st, 2020 by Andrei
Tweet
gandurimunca
0 comment
3
Facebook Twitter Google + Pinterest
Andrei

Andrei lucrează în domeniul juridic și n-a iubit punctualitatea până nu și-a descoperit pasiunea pentru ceasuri. Acum le testează, caută știri despre ele, descoperă noi modele și împărtășește cu bucurie pe blog opinii, review-uri și lucruri mai puțin cunoscute.

previous post
Ce ceasuri noi au mai apărut și care au fost preferatele noastre.
next post
Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

You may also like

Lucruri mărunte și enervante: ochelarii aburiți.

Răbdare, ca la maraton.

Întâmplări din piața Obor.

Leave a Comment Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT