Poate nu știați, dar ieri a fost prima zi de școală. Glumesc. Sigur v-a lovit măcar un mesaj despre acest subiect, pentru că a fost plină social media de oameni care: (a) se bucurau sincer pentru copiii lor, (b) înjurau aglomerația de peste tot, (c) erau nostalgici sau (d) cârcotau fel de fel. Și printre toate aceste nebunii, am dat peste o postare despre oferirea buchetelor de flori în prima zi de școală. ”De ce mai perpetuăm acest gest comunist?”, întreba autorul. Și-am rămas puțin pe gânduri, chiar mâhnită aș zice. Așa că am decis să elaborez răspunsul meu pe larg, aici.
De ce ar fi oferirea unui buchet de flori ceva comunist? Dacă simți să faci asta, mi se pare cel mai simplu, plin de bun simț și plin de respect gest pe care îl poți face față de persoana care-ți educă fiul/fiica, care-i acordă atenție și răbdare. Este un act de recunoștință, este o bună ocazie să-ți înveți copilul să aprecieze oamenii din jur și să le arate asta printr-un gest elegant, onest. Și clar de datoria ta cum îi explici copilului gestul, ce atitudine îi imprimi la adresa lui. Dacă nu simți să faci asta și o faci totuși, ca o cedare la presiunea socială, mi se pare fix problema ta, dar tot nu este un gest comunist.
Și discursul cu ”trebuie să-ți facă meseria și cu și fără flori” mi se pare de-a dreptul cinic. Sigur, trebuie să-și facă meseria. Și greu îmi e să cred că un învățător/profesor condiționează treaba asta de primirea unor flori sau cadouri. Atenție, nu discutăm despre excepțiile care sunt intens mediatizate. Discutăm despre majoritatea oamenilor frumoși din învățământ, eu personal cunosc destui.
Fiecare dintre noi își face meseria și cu și fără. Dar, onest vorbind, câtă bucurie nu-ți provoacă să găsești din când în când câte o floare sau o cafea pe birou, cu un ”Mulțumesc”? Nu-ți oferă un plus de motivație? Nu te ajută să vezi (și mai bine) că oamenii apreciază implicarea ta, munca ta de zi cu zi? Mie îmi place, recunosc, și tocmai de aceea mi-e drag să dau și eu, mai departe. Și mi-era drag și-n școală, și-n liceu. Pentru că am întâlnit tot felul de oameni valoroși și mi-ar fi fost ciudă să nu știe cât bine mi-au făcut.
Dar probabil că suntem așa înversunați, pentru că suntem roși pe interior de toate nedreptățile societății în care trăim. Și vedem ”șpagă” în orice gest. Și ni se pare că ”ni se cuvine” ca profesorul să dea 150% pentru copilul nostru și să nu aștepte măcar un ”mulțumesc” în schimb. Asta în timp ce chelnerului, să zicem, îi mulțumești pentru servire și-i dai chiar și șpagă (fără ghilimele de data asta) fără remușcări. Deși n-are atâta responsabilitate în spinare. Cam trist unde am ajuns, sincer.
Tweet