Am citit astăzi un articol care mi-a atras atenția. Pe scurt, autorul a încercat să identifice opt motive esențiale pentru care se bucură că a terminat liceul înaintea boom-ului ”social media”. Cumva, trebuie să recunosc că mă regăsesc și eu în multe dintre ele. Deși rețelele sociale au avantajele lor, altfel se stabileau atunci relațiile între oameni și altfel interacționai cu persoanele de lângă tine. Era o adevărată provocare să afli cine este X, când este ziua lui de naștere și pe unde își face veacul, pentru a-l întâlni ”accidental” la o bere. Acum ai totul pe tavă, la îndemână, și trebuie să-i dai doar un ”poke” pe Facebook, pentru a-și da seama că îl placi. (sau cel puțin așa îmi imaginez. Cineva trebuia să folosească și poke-ul, nu? :)).
Dintre toate cele 8, despre 3 doar aș vrea să spun și eu câteva cuvinte. Din of-urile și gândurile ce m-au vizitat în ultimul timp.
1. I Wasn’t As Self-Absorbed.
Nu știu dacă sunt de acord cu asta. Adolescenții sunt, în mare parte, narcisiști. Tropăitul hormonal îi determină să își dorească să fie unici, să iasă în evidență, să își exprime personalitatea recent descoperită. Ceea ce social media face este doar să favorizeze acest narcisism și să ofere o platformă viabilă, pe care să se manifeste. Este adevărat, însă, că aparatul cu film pe care îl aveam în liceu nu prea ne permitea să facem 1000 de fotografii într-o singură poziție, până cădea lumina perfect perpendicular pe ochiul stâng și șuvița de păr stătea la fix 30 grade întoarsă pe ochiul drept. Dar cred că eram narcisiști și atunci.
2. I Couldn’t Stalk My Ex.
Nici ex-ul și nici viitorul. Era o adevărată surpriză (nu întotdeauna și plăcere) să descoperi lucruri noi despre omul care te scotea la o cafea. Dacă era adevărat sau nu, nici nu mai conta. Ei se străduiau mai mult să te vrăjească, tu te străduiai mai mult să îi crezi. Identificai și aspectele pozitive, dar și pe cele negative ale persoanei din fața ta. Căutai numărul lui de acasă în cartea de telefon, te străduiai să legi prietenii în cercul lui de apropiați, trimiteai bilețele parfumate și coborai mai des pe la etajul 2 al liceului, ca să te asiguri că vă întâlniți. Acum este mult mai simplu și mai lipsit de vrajă. Nu mai închizi ochii, pentru a-ți imagina fața băiatului pe care îl placi. Deschizi Facebook-ul și îl vezi acolo 24/24.
Iar în privința ex-ului este crunt. Tot procesul cu ștersul statusului de iubire de pe Facebook, îndepărtarea fotografiilor care ar putea constitui dovezi ale fostei iubiri, ștergerea comentariilor de la el și restricționarea posibilitatății de a-ți vedea anumite posturi. Întrebările prietenilor și sad face-urile, atunci când totul se schimbă dintr-o dată din ”in a relationship” în ”single”. Imboldul de a pune posturi triste, dacă vrei să-i arăți că suferi. Imboldul de a posta fotografii cu tine mai sexy ca niciodată, doar pentru a-i demonstra că ai trecut peste, iar el a pierdut o adevărată bucățică. Obsesia de a-i urmări fiecare mișcare, fiecare check-in și fiecare like primit. Obsesia de a monitoriza îndeaproape fiecare fată care i-a lăsat comentariu și scenariile care se nasc atunci când pleacă însoțit în vacanță. ”Este în Bulgaria? Nu-i nimic, eu plec în Turcia. Sunt mai cool. Nu-mi pasă deloc de el.” Ba da, îți pasă. Dar el nu are de unde să știe asta. Și nici nu se va prinde doar pentru că tu publici zilnic ”Dance me to the end of love”. Cred că pot trece chiar și luni pentru ca o persoană Facebook-addicted să se desprindă de profilul ex-ului. Pentru că el este acolo, zi și noapte, la îndemână. Ai senzația că știi tot, că vezi tot, ca și când nimic nu s-ar fi rupt. Greșit.
3. I Knew What the Word “Friend” Meant.
Ca și în situația descrisă mai sus, speța cu prietenii este delicată. Puțini sunt cei care-și dezvăluie pe Facebook ceea ce cred cu adevărat, ceea ce simt cu adevărat, ceea ce sunt de fapt. Prin urmare, nu poți considera pe nimeni prieten, doar pentru că știi ce cluburi frecventează, ce înghețată mănâncă și unde lucrează. O prietenie înseamnă mult mai mult de atât, dar termenul începe să-și piardă fondul, substanța. Am rămas cu carapacea ideii de prieten. Și ne satisface maxim gândul că am trecut de 1000. Ce bucurie! Câți dintre ei ți-ar aduce medicamente și supă caldă la nevoie? Câți dintre ei ți-ar spune o vorbă sinceră și bună la nevoie? Greu de estimat.
Tweet