Treaba este că ieri s-au afișat rezultatele pentru evaluarea națională. Și n-ar fi avut relevanță neapărat pentru mine, dacă frati-miu n-ar fi fost implicat în poveste. Fapt care m-a făcut să mă gândesc instant la două lucruri: (1) ce bine că nu mai dau examene – abia am suportat presiunea din exterior în această perioadă, nici nu vreau să-mi amintesc ce era în sufletul meu acum 14 ani, pe vremea asta; (2) aici scriam despre faptul că frati-miu termina clasa a 4-a, deci m-a izbit direct în frunte faptul că au mai trecut 4 ani.
Ulterior, după ce am discutat situația notelor și a examenului mai întâi cu toată familia, cu toți prietenii și apoi, în principiu, cu toți oamenii pe care îi cunosc, am început să mă gândesc și la altele (pe care chiar sper să le citească și el):
- Presiunea notelor mari este din ce în ce mai mare. Parcă mult mai mare decât atunci când am dat noi acest examen (sau eram eu mai inconștientă?). Îmi amintesc că și atunci era dificil să intri la un liceu bun, nu zic nu, pentru că ștacheta era ridicată. Dar acum nota 9 echivalează practic, în mentalul colectiv, cu un 6. Inclusiv pe mine m-am surprins cu acest gând. Nu prea te mai bucuri că ai peste 9, ci deja te îngrijorezi, că e posibil să nu mai prinzi loc la un liceu decent. Și culmea este că nu mi se pare că elevii sunt mai buni, mai deștepți, mai aprigi la învățătură decât eram noi atunci. Cred, pe baza numeroaselor interacțiuni cu copiii de 14 ani, că standardele au mai scăzut cumva, pentru a permite unui număr mult mai mare de elevi să aibă acces la medii bune.
- Uneori, elevii buni sunt mai relaxați la examene și iau note mai mici. Ciudat, nu? Am pățit-o și eu și alți colegi din generația mea, au pățit-o și acum copii foarte buni. Faptul că știi și știi că știi îți oferă o relaxare, care este bună, pe de-o parte, dar care te împinge să greșesti, pe de altă parte. Pentru că te grăbești să rezolvi problemele și îți pierzi atenția. Nu mai citești cerința cu maximă grijă, ai senzația că rezolvarea e deja acolo și pierzi din vedere chichițele.
- Liceul la care intri contează în proporție de 25%, poate, în formarea ta, ca om. Din punctul meu de vedere, cel puțin. Că profesori buni sau fără vocație vei găsi peste tot. Că anturajele dubioase se formează pe la toate colțurile și nu prea țin seama de emblema liceului. Că bully poate fi și un tocilar, dar și un elev de nota 4. Că, de multe ori, ceea ce te pasionează cu adevărat oricum nu se găsește în programa școlară. Deci ponderea liceului în modelarea personalității unui om nu mi se pare atât de mare. Multe aspecte țin tot de tine – să păstrezi drumul drept, să-ți selectezi cu grijă oamenii pe care îi faci prieteni, să-ți vezi în continuare de hobby-uri și așa mai departe. Prin urmare, nu este o dramă dacă nu reușești acolo unde ți-ai fi dorit. Și adaptabilitatea și recalibrarea fac parte din viață. Cu cât le înveți mai rapid, cu atât va fi mai bine.
- Examenele astea definitorii sunt și bune, dar mai ales neplăcute. Bune, pentru că te responsabilizează, te mobilizează, te ajută să fii mai conștient de ceea ce ești și de ceea ce poți și chiar te obligă să te gândești puțin la ceea ce vei fi. Dar neplăcute, pentru că presiunea care există pe umerii tăi în perioada respectivă este colosală. Mai ales când ai părinți ca ai noștri, care și-au dorit întotdeauna (și eu le mulțumesc pentru asta) să fim foarte buni, să excelăm, să ne luăm avânt. Țin minte și acum examenul scris de la română, de la BAC, când am ieșit plângând, că voi pica. Am avut un blocaj, pur și simplu, și am ieșit convinsă fiind că nu am reușit să încropesc mare lucru. Am luat 9,60, dar sentimentul ăla, de atunci, mi s-a lipit de creier.
Lăsând astea la o parte, așteptăm acum și rezultatele admiterii la liceu, să poată și frati-miu să respire liniștit și să se bucure de o vacanță așa cum merită. Prima fără teme, fără griji, doar cu perspectivele următorilor 4 ani de poveste. O să revin cu un update de la BAC pe blog, că văd un pattern aici. 🙂
P.S.: Vă rog să nu mă judecați că sunt mai scundă decât el în poză…sau în realitate. Omul face baschet, are niște circumstanțe atenuante. 🙂
Tweet