Astăzi, chiar înaintea Globurilor de Aur, drumurile mele au dus la cinema, pentru o lungă porție de film – Lupul de pe Wall Street. Că este regizat magistral de Martin Scorsese, după o carte autobiografică a lui Jordan Belfort, poate ați mai auzit. Că îl are în rolul principal pe Leonardo DiCaprio (Jordan Belfort) – un foarte tânăr broker însetat de bani, știți cu siguranță. Iar scenele cu mult sex, cocaină și depravare au devenit deja legendă. Deci merită văzut, cu siguranță. Mie mi-a plăcut foarte mult.
Dar despre un alt aspect, în particular, aș vrea să discut. Pentru că există un moment-cheie în film, care declanșează tot, care schimbă optica personajului principal și a cărui influență se resimte apoi pe tot parcursul filmului: discuția dintre Mark Hanna (interpretat de Matthew McConaughey) și Jordan Belfort. Modul în care Hanna se erijează în mentorul lui Belfort este magistral, iar sfaturile pe care acesta i le dă au o puternică influență asupra întregului curs al acțiunii. Hanna nu a făcut decât să descopere în Belfort scânteia, acel mic element care reușea să-l miște și să-l motiveze mai departe. Și nu pe termen scurt, ci cu bătaie lungă. Și asta m-a pus pe gânduri.
Pentru că da, mi-am zis dintotdeauna că este important să-ți setezi anumite repere (fie profesionale, fie personale) – oameni pe care îi admiri pentru ceva anume și care îți pot insufla, chiar și numai prin exemplul personal, puterea de a merge mai departe sau de a-ți urmări visele. Am căutat mereu să învăț de la fiecare câte puțin și să ascult sfaturile celor care au ajuns deja acolo unde eu mă văd mai departe.
Dar ce se întâmplă atunci când persoana pe care tu o consideri punct de referință te ajută, dar te sfătuiește, în același timp, să-ți încalci principiile? Să lași la o parte lucruri în care tu credeai pentru a atinge lucrurile pe care crezi că le vrei? Cum procedezi atunci când ești scindat între gândul de a-ți îndeplini visul și gândul de a rămâne, totuși, tu? Ce primează? Reușești să mai discerni ce vrei de ce trebuie, ce simți de ce ai vrea să simți? Pentru că personajul lui DiCaprio nu prea mai mestecă informația. Se lasă, pur și simplu, atras în vârtej și dus de val – fără opreliști, fără remușcări.
Tweet
4 comments
Eh, chiar si mentorul lui (Hanna) a trecut pe la inchisoare deci, trebuia sa ne asteptam ca el sa aiba cam acelasi parcurs.
Daca ai vazut filmul, in ultima secventa a filmului (cea in care Jordan este speaker) moderatorul care-l invita pe DiCaprio pe scena este chiar adevaratul Jordan Belfort.:)
Ah, si uite un flavour de la adevarata petrecere de la casa de pe plaja 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=C-Md3sFW4AM
Recunosc, nu am fost atenta la acest detaliu din film. Dar o sa revad secventa, promit. 🙂
Teoretic, nu ar fi fost musai sa aiba acelasi parcurs. Existau, sunt convinsa, diverse subterfugii, care l-ar fi ajutat sa se puna la adapost. Dar este important sa stii sa te si opresti cand trebuie. Lucru pe care el nu l-a facut.
traieste clipa!asculta-ti instinctul,inima,sufletul si alege!mergi inainte cu capul sus si intoarce capul in trecut doar pentru a trage invataminte din acele experiente de viata apuse!oamenii cu care interactionezi spun si fac multe,dar a face ca ei sau altfel decat ei, reprezinta liberul arbitru al fiecaruia! si el(jordan),ca oricine altcineva dintre noi, a ales calea lui in viata.ca a fost bine,ca a fost rau-asta depinde de perspectiva din care priveste fiecare filmul.un sondaj la cald la iesirea din sala ar fi dezvaluit in mod sigur cat de diferiti suntem si in cate moduri se poate percepe acelasi film.:)
Desigur, fiecare persoana priveste filmul dintr-o alta perspectiva (in functie de principii, experiente personale, preferinte etc.). Am ales sa scriu fix despre acest aspect al filmului, insa, pentru ca mi s-a parut interesant cum un rol de maxim 5 minute din film s-a facut totusi resimtit pe toata durata celor 3 ore…