Ce am (mai) învățat în ultimele zile: să am un respect imens pentru oamenii cu OCD. Băi, e super greu și obositor să stai să-ți gândești fiecare mișcare când ieși să duci gunoiul, să nu te atingi, să dezinfectezi etc etc.
“Hm, ușă. Cotul drept, acționează! Nu merge. Fie, folosesc degetul mic. Degetule, intri în carantină o vreme, sorry.
Aoleu, lift. Butonul e tactil. Ce deget mic folosisem la ușă? Stâng sau drept? La dracu’, le bag pe amândouă în carantină, să fiu sigură.
Dar am nevoie de chei și de degete opozabile. Micule, stai deoparte. Nuuu, s-a atins. Fuck! *face palm* Nuuu, nu, nu face palm! *face palm again*“
Și-apoi, ca să iau dezinfectantul din buzunar, trebuie să-l apuc cu mâna deja “carantinată”. Trebuie să mă apuc să dezinfectez sticla de dezinfectant???
Nu eram pe craca mea nici înainte (ura pentru cash n-a aparut de ieri, de azi), dar pe bune că o să o luăm razna în ritmul ăsta. De fiecare dată când trebuie să ies din casă, mi-aduc aminte că trebuie să revăd ”Aviatorul” cu Leonardo diCaprio. Poate mai deprind de-acolo niște skill-uri.
Sigur, exagerez. Dar, onest acum, doar eu am această luptă interioară între a mă păstra curată (a se citi ”departe de riscuri”) și a mă păstra cu mințile-ntregi? Că le-aveam pe ale mele și înainte, nu țineam musai să adaug și OCD pe listă.
Tweet