M-am cam întrebat în ultima vreme un lucru: ce anume ne îndreptăţeşte pe noi să judecăm oamenii în funcţie de meseria pe care o practică? Adică, mai bine spus, de ce oamenilor din corporaţii/companii li se acordă din start credit şi sunt văzuţi ca persoane „de bine”, în timp ce instalatorii, tractoriştii sau gunoierii sunt desconsideraţi chiar înainte de a deschide gura? Pe unde s-a pierdut dulcea vorbă românească „meseria e brăţară de aur”? Şi de ce a devenit atât de importantă titulatura care este trecută pe cartea de vizită? Oare asta ne face mai frumoşi, mai deştepţi? Ba din contră, aş putea să spun.

Îngâmfarea legată de meserie o pot înţelege doar pe jumătate. Adică da, este meritul tău că ai învăţat, că te-ai zbătut, că ai căutat oportunităţi, că ai profitat de ele, că ai ştiut cum să-ţi pui în valoare calităţile, că nu te-ai plafonat, că ai continuat să înveţi, că ai continuat să te zbaţi. Dar cealaltă jumătate este meritul conjuncturii în care te-ai născut. Este meritul oamenilor pe care i-ai avut pe lângă tine. Este meritul celor care ţi-au permis să profiţi de oportunităţi. Este meritul celor care ţi-au arătat cât de multe poţi face dacă înveţi, dacă persişti, dacă eşti pasionat. Păcat, însă, că nu ţi-au spus din timp şi unde poate conduce îngâmfarea.

Sunt oameni care nu au avut aceste conjuncturi favorabile. Persoane care au început să muncească de la 14 ani, pentru a se putea hrăni. Din păcate pentru ei, cărţile nu prea ţin de foame. Cel mult ţin de cald iarna, când sunt puse pe foc. Dar sunt de admirat, totuşi, că au găsit o cale de a supravieţui, fără a fi nevoiţi să recurgă la metode mai puţin ortodoxe.

Şi aceşti oameni, mai puţin culţi, aşa cum îi vezi tu, contribuie cumva la bunăstarea ta. Pentru că vidanjorul nu te lasă să te intoxici în propria ta casă. Iar conductorul de metrou te duce în siguranţă la birou. Pentru că instalatorul îţi repară ţevile, pentru a putea să faci din nou baie cu sare de mare şi spumă din belşug. Să facem un exerciţiu de gândire, aşadar, şi să ne imaginăm cum ar arăta viaţa ta fără ei. Viaţa noastră fără ei. Fiecare meserie îşi are, cumva, rolul ei. Iar oamenii care au decis să urmeze o anumită meserie, fie de plăcere, fie de nevoie, nu pot fi altfel decât de admirat.