Este deja 12 noaptea. Am reuşit să-l convingem pe bebsi să capituleze pentru ziua de azi, să-și păstreze din energie și pentru mâine. Iar textul ăsta exista în telefonul meu de pe 15 decembrie, de la ora 03.38. Mi-am propus de o mie de ori să-l transcriu, n-a fost să fie. Așa că am zis că merit să-mi dau un cadou de Moș Crăciun și să-l public, să mi-l scot din sistem, cum s-ar zice.
______________________________________________________________________________________________________________________________
Au trecut două luni de când n-am mai scris pe blog și tot atâtea de când s-a născut bebsi. Și de când centrul de greutate al familiei noastre s-a schimbat radical. Deși nu s-au întâmplat multe în cele două luni, s-au întâmplat destule, de fapt. Că apariția unui copil pare mai simplă din exterior decât e în realitate. Și nimeni n-are de unde să știe cum va fi, dacă e s-o luăm așa, că fiecare experiență e unică și diferită.
M-am schimbat, ne-am schimbat, ne-a schimbat. Prioritizăm diferit, simțim diferit, eu dorm diferit. Dacă mi-ai fi zis că ”mai stau 5 minute” trebuie să-mi dispară din vocabular (și nu doar dimineața, ci oricând, în principiu), aș fi râs. Mult. Dar a dispărut. Ieșim diferit, ne distrăm diferit, ne organizăm diferit. Sunt lucruri de care ținem cu dinții să rămână ca ”înainte”. Aștept cu interes să văd cât durează perseverența noastră.
Dar e minunată, în felul ei, această viață… diferită. Cu spaime stupide (”de ce nu face cacaaaaa?”), cu fericiri mici și intense (de la zâmbete la gângureli, e ușor să te topească), cu ațipiri furate în timp ce-l ții pe burta ta. Te învață să te bucuri de miri ce-uri. Pe bune, nu e doar un clișeu. Am fost în extaz trei zile după ce am reușit să ies o oră, să beau și eu un flat white de calitate. 🙂 Și nimic nu-mi bucură inima mai tare decât cele 15 minute libere, de după baia lui, când fac duș în liniște și am timp să-mi aud și să-mi adun gândurile.
Și e primul nostru Crăciun împreună. Când m-am apucat de împodobit bradul, mi-a luat în jur de 5 ore să-l termin, cu două pauze de masă. Am avut colinde în cea mai discretă surdină. Avem noroc că le știm pe dinafară și atunci nici nu ne-a trebuit mai mult. Dar când i-am văzut ochii mari fascinați de luminițe, ne-am liniștit și am știut că a meritat din plin.
_________________________________________________________________________________________________________________________________
Ce voiam să mai zic, înainte să închei. Să aveți un Crăciun liniștit, ca somnul profund de bebeluș!
Tweet