Mi se întâmplă frecvent ca atunci când port un ceas mai mic la mână, să primesc întrebări de tipul „ăsta e un ceas de damă?”. Și înțeleg cumva din ce cauză apare mereu această nedumerire. Lumea a înțeles că orice ceas care este mai mic de 4 cm în diametru ar trebui considerat mic. Dar cum s-a ajuns la acest trend?
Inițial, ceasurile de mână nu au fost nici măcar la dimensiunea celor de astăzi, deoarece au fost adaptate după ceasurile de buzunar, care erau destul de mari. Însă, odată cu trecerea timpului și a avansului tehnologic, ele au devenit din ce în ce mai subțiri și mai scurte. Ai fi surprins, dar acum ceva timp oamenii purtau ceasurile în mare parte pentru utilitatea lor zilnică. Și nu neapărat că-s cool. Tocmai de aceea, ceasul a fost un instrument esențial în dotarea soldaților care au participat în marile războaie din ultimul secol (Al Doilea Război Mondial, Războiul din Vietnam sau Războiul din Golf). Pentru a putea fi folosite în condiții extreme, în primul rând acestea aveau dimensiuni mici. Asta pentru că un ceas mai mic însemna mai puține șanse de a fi lovit sau spart. De aceea, chiar și astăzi se mai pot găsi ceasuri care să funcționeze și după 70-80 de ani. Erau făcute să fie rezistente, exacte și confortabile.
De-a lungul anilor, mai ales în ultimul deceniu, lucrurile au luat o întorsătură ciudată. Odată cu apariția noilor colecții lansate de cei mai importanți producători de ceasuri, a început un nou trend. Ceasurile pentru bărbați și cele pentru femei au devenit mult mai mari. Atât de mari încât cele masculine au ajuns să aibă și 5.5 cm în diametru, iar cele feminine vreo 4 cm. Ce e cu nebunia asta? Și trendul acesta parcă se dezvoltă pe zi ce trece, de vreme ce văd o grămadă de bărbați care poartă la mână monștri de genul acesta.
Și ceasul trebuie să fie potrivit cumva în funcție statură. Când îți cumperi un sacou sau un pantalon, nu ți-l iei cu cinci numere mai mare, nu? La fel și cu ceasurile. Caută un model care să se potrivească la statura și încheietura mâinii tale. Altfel, o să pari ușor penibil/ă. Nici ceasurile enorme nu sunt recomandate, dar nici nu trebuie să cazi în extrema cealaltă. Dacă ești un tip masiv – fratele geamăn al lui The Rock, nu e prea indicat să porți un ceas foarte mic.
Și până la urmă e și o chestiune de gust. Eu, de pildă, prefer ceasurile care au undeva între 3.5-4.1 cm în diametru. Ce este mai mult sau mai puțin, nu prea port.
Oricum, sper ca acest trend să dispară treptat și în câțiva ani să revină la modă ceasurile sub 4 cm. Până una alta, ca să te conving, uite o poză cu Ryan Gosling care poartă un model vintage de Rolex Air King de numai 3.5 cm.
Tweet