Eu am stat mult să cântăresc dacă merită sau nu să fac o ședință foto de maternitate. Mai ales că nu sunt chiar un fan al schimbărilor prin care corpul meu a trecut în această perioadă (și nici nu cunosc prea multe femei care sunt cu adevărat mulțumite, sinceră să fiu :)). Cu atât mai mult spre final de sarcină, atunci când este recomandat să faci ședința foto (săptămânile 32-35), pentru ca burtica să fie suficient de mare, de rotundă și de vizibilă din toate unghiurile.
Dar apoi mi-am dat seama că este un moment unic și că mi-aș dori, totuși, să rămân cu ceva de ”pus în ramă”. Că, na, nu se știe când și dacă voi mai trece prin această experiență minunată. Prin urmare, am decis să facem acest pas, cu promisiunea că vom ține investiția cât mai jos. Deci, din toate fanteziile mele inițiale, au ieșit cu brio props-urile complicate, sesiunile de make-up și hairstyle, ținutele super fancy și anume pregătite. Am ținut totul cât mai simplu și mai natural.
Ne-am ales un colț de natură din București, în plină lumină de toamnă. Parcul Agronomiei, unde am fost, este o alegere excelentă, pentru că nu este deloc aglomerat, te poți desfășura în voie și are și peisaje diverse, dacă asta este un criteriu pentru tine (pentru noi a fost). În plus, am dat și peste un fotograf care se împacă foarte bine cu ședințele outdoor, cu care mi-a plăcut din primul moment conversația de pe mail – foarte deschisă și onestă. Și din ce a ieșit poți vedea mai jos doar câteva exemple. 🙂
Dacă îți dorești o astfel de ședință foto, este important să faci puțin research înainte, pentru că există mulți fotografi care oferă aceste servicii, iar costurile pot varia între 300 lei și 300 eur. Să vezi ce stil îți dorești, dacă vrei mai degrabă indoor (studio, în camera bebelușului sau în alte spații, precum cafenele, palate etc.) sau outdoor (și unde; că există zone care percep taxe foto, cum este Muzeul Satului din București, de exemplu). Apoi trebuie văzut dacă vrei să-ți aduci propriile ținute, în care te simți confortabilă (eu pentru asta am optat) sau preferi fotografii care-ți pun la dispoziție și o serie de rochii special concepute pentru astfel de ocazii. Trebuie să te gândești la props (botoșei, jucării, hăinuțe etc.) – dacă vrei să ai și ce anume, dacă trebuie să le aduci tu sau are fotograful etc. Dacă tot decizi să faci acest pas, este important să te asiguri încă de la început că rezultatul va fi așa cum te aștepți.
Indiferent ce decizii iei, important este să te bucuri din plin de moment!
Foto credit: Delia Simon.
Tweet