Mă bucur mult că suntem în sfârșit pe drum drept (haha!) spre un oraș emancipat, că ne dăm cu bicla, cu trotineta, că ne dorim un București verde și facem ceva pentru a-l avea. Dar mă scoate din sărite, pur și simplu, că unii oameni cunosc un singur semn de circulație (și probabil nicio regulă): trecerea de pietoni. Deci oricum singurul semn care le conferă drepturi, nicidecum unul care le conferă și responsabilități.
În seara asta am experimentat o situație extrem de neplăcută, care mi-a ridicat tensiunea instant. Pe Vatra Luminoasă, mergeam cu o viteză de croazieră de 30 la oră, probabil, cel mult. Că era după-amiază și vineri, deci un trafic pe măsură. O trecere de pietoni – nu se vedea nimic cu coada ochiului. Când, deodată, sare o doamnă cu o trotinetă electrică în fața mașinii, cu o viteză probabil destul de apropiată de a mea. Frână bruscă, impact evitat, nervi și agitație de ambele părți. Deschid geamul:
– Ce e asta? Traversezi călare pe trotineta electrică? Pe bune??
– Ești proastă? Sunt pe trecerea de pietoni. Se încetinește în dreptul trecerii, trebuie să mergi cu grijă, nu ca o bezmetică!
– Fata mea, ești pe trotineta electrică! Ai sărit brusc în fața mașinii. N-am ochi de Superman, să știi… Mai pune mâna pe-o carte de circulație rutieră, că nu-ți strică deloc.
Ridică degetul din mijloc de la mâna stângă și pleacă mai departe, convinsă că are dreptate și că eu am fost nebuna. Și mâine va face la fel și poimâine la fel. Și, Doamne feri, să dea peste vreunul cu telefonul în mână sau cu instinctele mai slabe puțin. Că trecerea de pietoni nu-ți conferă scut de protecție. Și dacă e să se întâmple o tragedie, nu te încălzește cu nimic că ți s-a întâmplat pe trecere sau în altă parte.
Teoretic, urmează să fie reglementate și la noi, în sfârșit, trotinetele electrice. Abia aștept să văd ce decizii se vor lua în privința lor și, mai ales, dacă vor fi și corespunzător implementate. Că am văzut situații cel puțin periculoase și cu bicicletele, deci năravul se schimbă greu.
Prin urmare, oameni buni, nu mai săriți pe trecere. Cu trotinetă, electrică sau nu, cu bicicletă, electrică sau nu. Că șoferii, oricât de drăguți ar fi, nu sunt Mafalde.
Tweet