Sunteți liber? Depinde unde mergeți.

De când m-am angajat, am început să am, inevitabil, un contact constant cu taxiurile din Bucureşti. Aşa se face că, de-a lungul timpului, am strâns o serie de poveşti-taximetriste, pe care nu pot să nu le împărtăşesc cu voi. Sunt câteva figuri iconice, cu care mă întâlnesc extrem de des şi despre care am învăţat multe. Înainte de poveştile cu adevărat funny, aş dori să ne ocupăm de o împărţire empirică a taximetriştilor în categorii riguroase:

A. Din punct de vedere al conversaţiei

1. Istericul. Îl recunoşti de cum deschizi uşa şi urlă: “Don’şoara, câte minute am zis eu şi câte minute s-au făcut? Plecam, să fiu al dracului dacă nu mă pregăteam să plec…M-am săturat…Un’ mergeţi?” Şi apoi boscorodeşte tot drumul, înjură gropile şi oamenii, maşinile şi aglomeraţia, staţia şi radioul, viaţa şi tot ce are el mai scump. Dacă nu-l cunoşti, te poţi enerva. Dacă ştii de existenţa lui, îl laşi în pace, te uiţi pe geam şi te gândeşti la ale tale.

2. Mult-prea-amabilul. Te apropii de maşină, se întinde peste scaune şi îţi deschide uşa. Te întreabă unde mergi şi pe unde doreşti să o ia. Apoi auzi: “Ah, cu ce parfum v-aţi dat? Miroase atât de bine…de când v-aţi urcat mă tot întreb.” Dacă răspunzi simpatic, nu mai scapi de el. Dacă nu răspunzi, tot nu mai scapi de el. Îţi face complimente, iar uneori da…îţi bagă pe gât chiar şi o cutie de Cola. “Dar de ce n-o vreţi? Nu vă cer bani pe ea, să ştiţi…”. Pentru că.

3. Taciturnul. Nu scoate o vorbă, nici măcar nu te întreabă unde mergi. Spui tu din grabă şi din bun simţ. Îl întrebi de ce o ia pe acolo, că uite ce coadă este, nu ar fi mai bine să…? Nu ar fi mai bine, nu te bagă în seamă şi pace.

4. Telefonistul. Da, există această minunată practică a vorbitului la telefon, la nesfârşit. E amuzant, auzi tot felul de poveşti, ştii unde are amante, ce face cu ele, unde va mânca la prânz şi câţi bani dă pe şosete. Afli totul despre viaţa lor, cu sau fără voia ta. Cea mai amuzantă replică este cea de la început: “Merg spre Tineretului, bă, auzi. Acolo lângă tine!”

5. Normalul. Specie rară, dar bună. Vorbeşte fix cât trebuie, fix cum trebuie. Îmi place.

B. Din punct de vedere al costului

1. Tace-şi-nghite. Vede că am un drum scurt de parcurs, deci bani puţini, dar nu spune nimic. Apreciez şi îi las mai mult decât face oricum.

2. Nu-tace-şi-şi-varsă-nervii-pe-mine. “Pfoaa! Acolo? Pfoaa! Să-mi bag picioarele! Cum am eu, mă, noroc de astea? Halal de zi. Am făcut 30 de lei de dimineaţă şi până acum. Numai din-astea îmi vin, frate. Să-mi bag, să-mi dreg.” Dacă nu aş fi mereu în întârziere, m-aş da jos imediat, că îmi strică zen-ul.

C. Din punct de vedere al muzicii prestate (aici este extrem de uşor)

1. Manelistul-din-cale-afară.

2. Radionistul-oricare.

3. MP3istul-cu-de-toate.

4. Clasicistul. Ei bine da, unii mai ascultă şi muzică dintr-aceasta.

D. Din punct de vedere al portului.

1. Şlapistul. Are pantaloni scurţi şi tricouri transpirate (anotimpul nu este un criteriu). Emană un hormon special, numit miros-urât.

2. Normalul. E curăţel, se respectă deci, măcar în limitele normale.

3. Corporatistul. Se poartă la costum cu cravată, pantalon la dungă şi Blackberry. Mi-e ruşine câteodată să mă urc, că eu mai port şi Converşi la muncă.

4. Înfriguratul. Indiferent de temperatura indicată de termometru, el are o căciulă pe cap, bine înfundată peste urechi. Dacă este iarnă, se adaugă o pufoaică, un fular şi o pereche de mănuşi.

Eu asta am identificat, dar lista rămâne deschisă. Orice sugestii aveţi, sunt binevenite.

Sursa foto.

Tweet