Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Experiențe

Sunteți liber? Depinde unde mergeți.

written by Dibette 18.02.2013

De când m-am angajat, am început să am, inevitabil, un contact constant cu taxiurile din Bucureşti. Aşa se face că, de-a lungul timpului, am strâns o serie de poveşti-taximetriste, pe care nu pot să nu le împărtăşesc cu voi. Sunt câteva figuri iconice, cu care mă întâlnesc extrem de des şi despre care am învăţat multe. Înainte de poveştile cu adevărat funny, aş dori să ne ocupăm de o împărţire empirică a taximetriştilor în categorii riguroase:

A. Din punct de vedere al conversaţiei

1. Istericul. Îl recunoşti de cum deschizi uşa şi urlă: “Don’şoara, câte minute am zis eu şi câte minute s-au făcut? Plecam, să fiu al dracului dacă nu mă pregăteam să plec…M-am săturat…Un’ mergeţi?” Şi apoi boscorodeşte tot drumul, înjură gropile şi oamenii, maşinile şi aglomeraţia, staţia şi radioul, viaţa şi tot ce are el mai scump. Dacă nu-l cunoşti, te poţi enerva. Dacă ştii de existenţa lui, îl laşi în pace, te uiţi pe geam şi te gândeşti la ale tale.

2. Mult-prea-amabilul. Te apropii de maşină, se întinde peste scaune şi îţi deschide uşa. Te întreabă unde mergi şi pe unde doreşti să o ia. Apoi auzi: “Ah, cu ce parfum v-aţi dat? Miroase atât de bine…de când v-aţi urcat mă tot întreb.” Dacă răspunzi simpatic, nu mai scapi de el. Dacă nu răspunzi, tot nu mai scapi de el. Îţi face complimente, iar uneori da…îţi bagă pe gât chiar şi o cutie de Cola. “Dar de ce n-o vreţi? Nu vă cer bani pe ea, să ştiţi…”. Pentru că.

3. Taciturnul. Nu scoate o vorbă, nici măcar nu te întreabă unde mergi. Spui tu din grabă şi din bun simţ. Îl întrebi de ce o ia pe acolo, că uite ce coadă este, nu ar fi mai bine să…? Nu ar fi mai bine, nu te bagă în seamă şi pace.

4. Telefonistul. Da, există această minunată practică a vorbitului la telefon, la nesfârşit. E amuzant, auzi tot felul de poveşti, ştii unde are amante, ce face cu ele, unde va mânca la prânz şi câţi bani dă pe şosete. Afli totul despre viaţa lor, cu sau fără voia ta. Cea mai amuzantă replică este cea de la început: “Merg spre Tineretului, bă, auzi. Acolo lângă tine!”

5. Normalul. Specie rară, dar bună. Vorbeşte fix cât trebuie, fix cum trebuie. Îmi place.

B. Din punct de vedere al costului

1. Tace-şi-nghite. Vede că am un drum scurt de parcurs, deci bani puţini, dar nu spune nimic. Apreciez şi îi las mai mult decât face oricum.

2. Nu-tace-şi-şi-varsă-nervii-pe-mine. “Pfoaa! Acolo? Pfoaa! Să-mi bag picioarele! Cum am eu, mă, noroc de astea? Halal de zi. Am făcut 30 de lei de dimineaţă şi până acum. Numai din-astea îmi vin, frate. Să-mi bag, să-mi dreg.” Dacă nu aş fi mereu în întârziere, m-aş da jos imediat, că îmi strică zen-ul.

C. Din punct de vedere al muzicii prestate (aici este extrem de uşor)

1. Manelistul-din-cale-afară.

2. Radionistul-oricare.

3. MP3istul-cu-de-toate.

4. Clasicistul. Ei bine da, unii mai ascultă şi muzică dintr-aceasta.

D. Din punct de vedere al portului.

1. Şlapistul. Are pantaloni scurţi şi tricouri transpirate (anotimpul nu este un criteriu). Emană un hormon special, numit miros-urât.

2. Normalul. E curăţel, se respectă deci, măcar în limitele normale.

3. Corporatistul. Se poartă la costum cu cravată, pantalon la dungă şi Blackberry. Mi-e ruşine câteodată să mă urc, că eu mai port şi Converşi la muncă.

4. Înfriguratul. Indiferent de temperatura indicată de termometru, el are o căciulă pe cap, bine înfundată peste urechi. Dacă este iarnă, se adaugă o pufoaică, un fular şi o pereche de mănuşi.

Eu asta am identificat, dar lista rămâne deschisă. Orice sugestii aveţi, sunt binevenite.

Sursa foto.

Sunteți liber? Depinde unde mergeți. was last modified: June 11th, 2017 by Dibette
Tweet
experiente in taxipovesti cu taximetristitaximetrietaximetrutaxiuri
5 comments
0
Facebook Twitter Google + Pinterest
Dibette

Roxana lucrează la o agenţie de PR, unde învaţă, creşte, râde, speră, cunoaşte oameni, iubeşte oameni, scrie texte, merge la întâlniri, stă pe Facebook, ţine telefonul aproape şi biroul mereu dezordonat.

previous post
Despre planuri și așteptări.
next post
Conversații în oglindă.

You may also like

Ratate în weekend.

Zborul cu balonul – povestea mea de...

Fobia de hoteluri.

5 comments

Andrei 18.02.2013 at 11:43

A1+B2+C1+D1 = worst case scenario. 🙂

Reply
dibette 18.02.2013 at 14:12

@Andrei: Este formula taximetristului cel mai des intalnit. Din pacate. 🙂

Reply
Carmen Dascalu 18.02.2013 at 19:03

nu circul atat de mult see you taxiul, dar descrierea ta este foarte amanuntita de acum incolo, cand o sa ma urc intr-un taxi cred ca o sa ma uit mai atent la sofer.:)

Reply
Taxiuri si tarife. - Dibette. 30.08.2013 at 01:29

[…] despre taximetriști sunt multe și diverse. Inclusiv eu am scris despre acest subiect, ca un client fidel ce sunt. Mi se pare, însă, că oamenii nu disting foarte […]

Reply
Ora Exacta 15.12.2015 at 10:41

Uitandu-ma pe internetul din Romania iata ca am nimerit pe saitul dumeavoastra.
Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe aceasta pagina si va doresc cat mai mult succes!

Reply

Leave a Comment Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT