Ieri, frati-miu a împlinit 15 ani. Și, petrecându-mi ziua cu el, mi-am dat seama că:
- Nu-mi amintesc exact când am încetat să ne maimuțărim, cum făceam odată. Țin minte că, atunci când avea chef de joacă, bătea la mine la ușă, la dormitor. Și chiar dacă eram în pline examene sau drame sentimentale ale adolescenței, îl lăsam să intre și inventam mereu ceva nou. Că suntem în Egipt și el este o mumie, așa că îl înveleam în hârtie igienică din cap până în picioare. Că suntem pirați și ne mânjeam cu dermatograful meu pe față. Că am nevoie de o operație la picior și își aducea trusa lui medicală de jucărie, să o exerseze pe mine. Mi-ar plăcea să cred că el nu a resimțit niciodată, cu adevărat, diferența mare de vârstă dintre noi. 🙂
- Nu am fost suficient alături de el în ultimii ani, așa cum se întâmpla când era mic și nu ratam niciun moment important din viața lui. Că a fost prima zi de școală sau serbarea de la grădiniță sau un examen la karate. Acum ne auzim mai ales la telefon, pe mess sau pe whatsapp.
- S-a mărit considerabil distanța dintre prima linie de pe perete și cea mai recentă. Tradiția cu linia de pe perete, care indică, de fapt, evoluția înălțimii lui, am pornit-o în 2011, când zicea că este cel mai mic din clasă și că el nu va mai crește niciodată. Am vrut să-i arăt cât de repede crește și că va ajunge, treptat, și acolo unde-și dorește.
- E posibil să fie ultimul an petrecut împreună la Divertiland. Avem noi această tradiție, care a pornit din 2013, când am vrut să-i facem o surpriză. Și de atunci, în fiecare an, ne cere același cadou, în același loc. De anul trecut a început să-mi fie teamă că nu va mai dori să-și petreacă ziua cu noi, ci cu prietenii de aceeași vârstă. Dar el rămâne consecvent. 🙂
- Vin acuși anii de liceu peste el și vreau să-i trăiască la fel de intens și de frumos, cum ni s-a întâmplat și nouă. Fără drame exagerate, ci cu multe amintiri frumoase și mulți prieteni buni aproape.
Una peste alta: La mulți ani, Tedy! Și aici, pe blog, unde știu că mai aterizezi din când în când și asta mă umple de bucurie.
P.S.: Nu am scos atileria grea din arhiva foto, să nu mă renege pe viață. :)) M-am abținut cu greu.