Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Tag

austria

    Trips & Tricks

    Zona Salzkammergut din Austria merită vizitată.

    Dacă ar fi să aleg un singur loc din road trip-ul din Austria de anul ăsta, unde mi-a plăcut cel mai mult, atunci aș spune cu siguranță zona Salzkammergut, care merită vizitată. O regiune care se întinde la est de Salzburg, înconjurată de munții Alpi, traversată de râul Traun și cu 76 de lacuri de mărimi diferite. Lacuri despre care ei spun că ”au o apă atât de curată și de transparentă, încât ai putea să o bei”.

    Zona Salzkammergut se împarte în 10 regiuni diferite: Almtal, Bad Ischl, Traunsee, Attergau, Dachstein Salzkammergut, Wolfgangsee, Attersee, Fuschlsee Region, Ausseerland Salzkammergut, Mondsee – Irsee. Toate zonele sunt spectaculoase, diferite și au o grămadă de activități pregătite pentru turiști – de la zone amenajate special pentru bălăceală în lac, până la telecabine pregătite să-ți arate panorama zonei de pe vârful muntelui, trasee montane sau plimbări cu barca.

    Fiind cazați în Salzburg, noi am împărțit explorarea Salzkammergut în două zile diferite:

    (1) În prima zi ne-am concentrat pe un tur al lacurilor.

    După un research amănunțit (aici este site-ul oficial al regiunii)  și cu Google Maps în față, am decis să mergem pe următorul traseu: Salzburg – Fuschl am See – St. Gilgen am Wolfgangsee – Nussdorf am Attersee – Mondsee – Salzburg. Între destinații faci aproximativ 30 de minute, iar drumul în sine este destul de spectaculos. Cu ocazia asta am văzut 4 lacuri mari, dintre care Attersee este chiar cel mai mare lac din regiune și al treilea lac, din punct de vedere al mărimii, din Austria.

    Fuschl am See. A fost prima noastră oprire. Este o stațiune mică, pitorească, liniștită. Nu poți face mare lucru aici, dincolo de a sta pe un șezlong, pentru relaxare. Dacă o alegi pentru o vacanță mai lungă, mi se pare musai să găsești o pensiune cu plajă privată, pentru a te asigura că poți face baie liniștit. Altfel, există și un fel de parc acvatic (deși este un termen prea generos pentru ce vei găsi acolo de fapt :)) – Fuschlseebad -, unde sunt zone special amenajate pentru baie, cu un tobogan, piscină pentru copii, piscină cu jacuzzi, saună și tot tacâmul. Cel mai mare avantaj al acestui parc este că are parcare în față – 2 eur/oră -, care te salvează (nu am văzut să poți parca prin altă parte, în afară de curțile pensiunilor).

    St. Gilgen am Wolfgangsee. Mi s-a părut mult mai bine dezvoltată stațiunea și mai cochetă decât prima. Aici ne-am oprit și pentru prima baie în lac, în zona numită Strandbad St. Gilgen, unde ne-a plăcut foarte mult. Aveau amenajată cabină de schimb și duș, ceea ce nu găsești chiar peste tot. 🙂 Și ca să clarificăm de la început: noțiunea lor de plajă este cu mult diferită de noțiunea noastră. Adică plaja lor este o pajiște cu multă verdeață (și foarte bine îngrijită, apropo), unde poți merge să-ți pui oriunde prosopul, șezlongul sau umbrela liniștit. Nu am văzut să aibă zone deja amenajate cu șezlonguri, în turul pe care noi l-am făcut. În general, ei își cară de-acasă tot ce au nevoie. În zonele de plajă intrarea în lac este relativ lină – nu te afunzi din start, dar peste tot pe unde am fost este plin de pietre. Deci papucii speciali de apă ajută foarte mult.

    În zona St. Gilgen am Wolfgangsee sunt multe locuri frumoase de vizitat, poți urca cu telecabina pe muntele Zwölferhorn pnetru o panoramă a regiunii,  există și un parc tematic pe apă. Noi ne-am limitat la timp petrecut pe plajă și în apa turcoaz și extrem de rece a lacului Wolfgangsee. 🙂

    Attersee. Aici ne-am oprit mai întâi la Unterach, special pentru restaurantul Druckerhof, pe care îl recomand atât pentru preparate (simple, dar gustoase), dar mai ales pentru priveliște, care este senzațională. Mai apoi ne-am îndreptat spre Seaside resort Nussdorf am Attersee – o zonă de plajă foarte extinsă, bine amenajată (inclusiv cu ponton lung, până în zona mai adâncă a lacului). De aici am închiriat o hidrobicicletă (14 eur/oră) și am pornit în explorarea lacului. La ce nu m-aș fi așteptat vreodată de la această expediție: lacul să aibă valuri măricele. 🙂

    Mondsee. După un tur de lac cu mașina, aici ne-am oprit pentru masa de seară. Am ales restaurantul See Restaurant Mondsee, pentru că văzusem că este chiar pe malul lacului, se apropia apusul și mă încânta ideea unei priveliști de senzație. Priveliștea a fost singurul lucru minunat din această experiență, însă, chiar dacă au dat eroare calculele mele și soarele nu apunea pe lac. 🙂 Altfel, mâncarea și servirea nu sunt neapărat de recomandat, din punctul meu de vedere.

    (2) În cea de-a doua zi, ne-am concentrat pe zona Dachstein Krippenstein, unde ne propusesem să urcăm la punctul de observație numit 5Fingers.

    Aici poți petrece liniștit cel puțin o zi întreagă, dacă ești pregătit puțin pentru trekking. Există 3 telecabine și numeroase trasee pe care le poți face, în vârf de munte: parcul natural Schonbergalm, peștera glaciară complet reconstruită Dachstein Giant Ice Cave, peștera mamuților, peștera Koppenbruller, Dachstein Shark (un alt punct de observație – urci prin gura unui rechin) și multe altele. Oriunde ai decide să mergi la Dachstein Krippenstein, să ai la tine apă și gustări. Sigur că au restaurante și în vârf de munte (multe chiar), dar nu atât de dese cât să te satisfacă.

    Noi ne-am concentrat exclusiv pe traseul spre 5Fingers, pentru care am avut nevoie de Panorama Ticket la telecabină (30,90 eur/persoană). La nivel oficial, drumul durează 30 de minute dus și 30 de minute întors. În realitate, însă, noi am stat vreo 3 ore acolo, cu totul. Pentru că sunt multe locuri de odihnă pe drum, unde te poți opri doar ca să admiri peisajul sau să faci niște fotografii. Și odată ce ai ajuns la punctul de observație, oricum trebuie să ai puțină răbdare, ca să-ți faci fotografii singur, pe platformă. 🙂 De sus vezi panorama asupra orașului Hallstatt și a lacului Hallstättersee. Este o senzație destul de ciudată să știi că te afli deasupra unui abis, dar merită din plin. 🙂

    După această expediție, ne-am oprit în Hallstatt, parte din patrimoniu UNESCO din 1997, perla Salzkammergut și cel mai turistic oraș din regiune. Într-adevăr, este absolut superb și m-am îndrăgostit iremediabil de el. La fel și chinezii, aparent, care au făcut o copie 1 la 1 a orașului în Luoyang, Boluo County din China – un proiect rezidențial care imită cele mai impresionante clădiri ale stațiunii.

    Mic, cu străduțe înguste și foarte pitoresc, Hallstatt are aproape 700 de locuitori, dar peste 1 milion de turiști anual. Toate clădirile sunt colorate, cu multă verdeață și flori, peste tot vei găsi terase, restaurante și magazine de suveniruri. Deși există trei parcări mari, foarte bine organizate, a găsi un loc disponibil este pasăre rară. Dincolo de a te plimba pe străduțe sau cu barca pe lac, aici poți să urci cu funicularul și la minele de sare.

    Ca locuri de mâncare, noi ne-am oprit la Braugasthof am  Hallstättersee, care a fost execrabil, deși este foarte popular în zonă. În realitate, este popular datorită poziției excelente, de pe malul lacului. Mâncarea este foarte proastă (șnițelul a sosit în 5 minute, înainte băuturii, pentru că nu era proaspăt preparat, ci doar reîncălzit), iar servirea pe măsură (chelneri foarte zeflemitori și indiferenți). A fost tare ciudățică experiența și singura cu adevărat negativă din Austria. Pentru desert ne-am oprit la Cafe Derbl Hallstatt, care a fost chiar o surpriză frumoasă, cu un Apfelstrudel delicios.

    Și aici un filmuleț, care rezumă întreaga noastră experiență:  

    Zona Salzkammergut din Austria merită vizitată. was last modified: August 15th, 2018 by Dibette
    15.08.2018 0 comment
    8 Facebook Twitter Google + Pinterest
  • Trips & Tricks

    Road trip Austria: Viena.

    06.08.2018

    Viena este un oraș absolut impresionant din perspectiva arhitecturii și a istoriei. M-a fascinat, pur și simplu, și cred că am făcut zeci de fotografii doar clădirilor random pe lângă…

  • Trips & Tricks

    Road trip Austria – aspecte generale.

    03.08.2018

    Având experiența de anul trecut (pe aceeași structură ne-am bazat și acum), ne-a fost mult mai simplu să punem pe hârtie gândurile pentru road trip Austria. Și chiar să ajustăm…

  • FamilieTrips & Tricks

    Despre ultima vacanță în doi. Doi și jumătate, de fapt.

    02.08.2018

    Treaba este că abia ne-am întors dintr-un road trip prin Austria, ultima vacanță în doi, despre care am de gând să scriu pe blog tot felul de informații, pentru că…

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT