Nu prea scriu eu articole pe hatereală, dar țin minte că ăsta a tâșnit efectiv. Am ieșit din sucursala Unicredit și am început să scriu pe telefon, să-mi descarc nervii și să nu urlu sau să nu intru și să-l iau pe Andrei, angajatul, de guler. Pentru că da, Andrei ar putea fi (sper să fie, de altfel) cel mai incompetent angajat din domeniul bancar. Și el lucrează la sucursala Unicredit Pantelimon. Dar ce a făcut Andrei, poate vă întrebați.
Povestea începe așa. M-am chinuit niște săptămâni să obțin și eu un card nou, pentru că cel vechi îmi expira. Om prevăzător, am sunat cu o lună înainte de luna expirării în call center, cu rugămintea să-mi trimită cardul în Pantelimon, ca să nu fiu nevoită să traversez orașul pentru el. ”Nicio problemă”, zice amabilă vocea de la telefon. ”Am făcut eu o solicitare în sistem, am înregistrat rugămintea dumneavoastră, s-a rezolvat.”, continuă vocea amabilă. Ce frumos, ce smooth. Primesc sms că a sosit cardul.
Merg în sucursala Pantelimon pe la aproape 16.00. Full, n-aveai loc să învârți căruciorul înăuntru, se auzeau certuri, oameni agitați. Întreb rapid dacă mă poate ajuta cineva cu o operațiune atât de simplă, legitimare + înmânarea unui plic. Nu mă poate ajuta nimeni, sunt trimisă la coadă la casierie, aparent doar acolo se poate face operațiunea. Îmi evaluez șansele, îmi dau seama că-i o cauză pierdută azi. Nu mă supăr, plec liniștită.
Mai fac o încercare. Reușesc să ajung la casierie la rând, discut cu un angajat. Caută, se agită, vine și managerul și-mi explică. Da, cardul meu ajunsese, e adevărat. Dar nu în sucursala asta. Nu exista nicio cerere înregistrată în sistem, de redirecționare. Ok, asta e. Fac o cerere scrisă de data asta, să mute cardul. În 2 zile, sunt sunată să revin. Minune, miracol, mi-a sosit cardul.
Ajung în sucursala Pantelimon. Iadul pe pământ, coadă infernală. Doi angajați efectiv rup norma, iau clienți pe bandă rulantă și mă întreb cum de mai respiră. Unul stă la povești zeflemitoare cu un client în vârstă, vreo doi jucau Solitaire, după cum aveam să constat. În fine, mi-am luat locul la coada de la casierie, dresată fiind deja de experiențele anterioare. O domnișoară se așază în spatele meu. Și aud:
”Cutărica, ce mai faci tu? Nu mă ții minte?”, sare dintr-o dată angajatul caterincos. ”Hai aici, ce mai stai la coadă? Cu ce să te ajut?”
”Am venit să ridic un card.”, zise fata cu o față mirată oarecum.
”Buuun, zi-mi numele.”
Moment în care mă întorc la ei, cam plină de nervi. ”Mă scuzați, dar cardurile nu se ridică doar de la casierie?”
”Nu.”, mi-o retează scurt domnul. Că n-are chef de mine deloc.
”A, ce bine. În cazul ăsta, eu sunt înaintea domnișoarei la rând și-aș aprecia să mă ajutați.”
Strâmbă din nas, face o față de sictir și mă întreabă cum mă cheamă. Așa, peste capetele tuturor oamenilor de la coadă. Nu apuc să răspund, că strigă angajatul de m-a ajutat prima oară. Îmi zice numele complet. Caterincosul sictirit găsește plicul și mi-l pasează la Andrei. Și-aici să vă țineți bine, că e cu mind-fuck.
Andrei cere permisiune să intre în sistem, îmi dă plicul și mă pune să semnez. Jur că n-am ratat nicio acțiune din toată interacțiunea noastră.
”V-ați schimbat semnătură?”
Mi-a căzut puțin buza de jos. O ridic și răspund: ”Evident, nu.”
”Aha. Păi pare un pic diferită față de specimenul meu. Dacă vine controlul, eu cum explic asta?”
”Păi poate nu sunt eu. Că nu mi-ați cerut niciun act de identitate, înainte să-mi dați cardul.”
”N-are a face. Când vine controlul, se uită la semnătură. Și-mi pierd eu job-ul, că nu semnați dvs la fel.”, zise el cu o voce de aproape batjocură, ca și când sunt ultima proastă și nu înțeleg nimic din ce-mi spune.
”Repet, de unde știți că sunt eu?”
”Domnișoară, vreau să am un weekend liniștit, n-am chef de discuții d-astea.” Și se întoarce la colegul lui și râde pe sub mustață a ”ia-uite-o-și-p-asta-face-pe-interesanta”.
”Asta e tot, deci?”
”Da.”
Moment în care mă ridic și plec cu cardul. Fără să mă legitimez. Fără ca EU să-mi fi pronunțat numele măcar o dată în timpul acestei operațiuni. Nu-i foarte tare?
Ce regret cel mai mult este că nu am făcut o sesizare pe loc, că mă grăbeam tare și eram plină de nervi. Dar asta să-mi fie învățătură de minte pentru viitor.