Ştii cum e când pare că vei avea o zi bună şi îţi vine să zâmbeşti? Ţi se pare că s-au aliniat planetele special pentru tine. Ai găsit o carte bună, e soare afară (mai mult metaforic) şi, gata, totul va merge exact cum trebuie. Mai mult, în bucătărie miroase a cafea şi Inbox-ul nu este plin încă. Ştii că îţi vei face planuri astăzi şi asta te inundă de fericire. Vei găsi soluţii, ai idei, ai voioşie – totul pare ideal.
Şi apoi vine un ghimpe mic* şi înţeapă bula de săpun în care te afli. Te-a coborât, dintr-o mişcare, cu picioarele pe pământ. Ei bine…urăsc ghimpii mici. Prefer ghimpii mari, care îmi oferă măcar o scuză: “Nu am avut cum să mă apăr. Nu ai văzut ce mare era ghimpele ăla? Nu l-am putut ocoli şi, na, direct în el am intrat.” Îi vezi de unde vin şi ştii de dinainte unde te vor înţepa. Mai ai timp de un plan, de o strategie, de un gând, de o idee.
Dar ghimpii mici? Apar pe neaşteptate, din locuri nebănuite şi, de obicei, îţi dai seama că sunt acolo abia când te ustură şi locul vătămat a început deja să se umfle. Ce soluţie să mai găseşti? Tratezi retroactiv cu spirt, dar locul e deja marcat.
La naiba cu ghimpii mici!
* un ghimpe mic = o problemă aparent mică, dar cu daune mari asupra stării tale de spirit.