În acest articol m-am gândit să fac un altfel de review, pentru că e vorba despre un ceas deosebit. De aceea, am să las deoparte aspectele tehnice și am să-ți povestesc un pic despre cel mai scump ceas din colecția mea. Nu este un Rolex, Omega sau Patek (deși mi-ar plăcea și asta, nu neg 🙂 ). Ci este un Wostok. Pentru cei care nu știu, Wostok este o marcă de ceasuri rusești, care și-a început producția prin 1942. Modelul pe care îl am este fabricat undeva prin anii `60. Așadar, după aproape jumătate de secol de existență, cred că merită un pic de atenție.
Ceasul a aparținut multă vreme unei persoane foarte dragi mie. Însă el nu a fost primul proprietar al ceasului. De multe ori, împreună cu prietenii tovarășii lui, obișnuia ca, după orele de muncă de la Uzinele Chimice din București, să treacă pe la cârciumă și să bea o bere. Și pentru că discuțiile politice erau (mult) mai limitate în perioada aia, oamenii mai jucau o carte sau o tablă ca să se destindă. La un astfel de joc mai intens, el a reușit să câștige acest Wostok pus la bătaie de adversarul său. Și astfel a dobândit primul ceas din viața lui. Pe măsură ce anii au trecut, ceasul a stat mereu la mâna lui, fără excepție. Împreună au trecut prin momente frumoase petrecute cu familia ori prin abuzurile regimului comunist din anii `70-`80. Însă, în fiecare zi, până la ultima, a purtat cu mândrie acest ceas, înconjurat fiind de copiii și nepoții săi. Printre ei aflându-mă și eu.
Da, cel mai scump ceas din propria colecție a aparținut bunicului meu. Și l-am găsit din pură întâmplare, atunci când am fost să arunc niște vechituri din casa bunicilor, acum ceva timp. Însă, cum l-am văzut, l-am și recunoscut. Nici nu mă interesa cât mă va costa reparația lui. Știam doar că vreau să funcționeze și să-l port. Din fericire, după câteva zile la ceasornicar, mecanismul ceasului a început să meargă ca în zilele lui de glorie. Are armare manuală, 18 rubine și e rezistent ca un tanc rusesc. Și, deși are o carcasă placată cu aur de 20 microni, ceasul nu valoarează mai mult decât o șampanie bună. Așadar, valoarea sa este în mare măsură sentimentală, nicidecum materială.
Da, poate nu se încadrează în standardele de mărime actuale, el având numai 3,4 cm diametru. Da, nu e nou și mai are și niște zgârieturi ici colo. Și mai e și o marcă de care nu a auzit aproape nimeni. Dar ce contează detaliile acestea, dacă de fiecare dată când îl întorc și secundarul începe să meargă mintea mă duce cu gândul la bunicul meu? Uneori, mă uit la ceas și mă las purtat de amintirile din copilărie pe care le-am avut cu el. Îmi reamintesc de prima excursie cu tramvaiul de la un cap la altul, de plimbările prin parc sau de pâinea prăjită cu untură pe care mi-o pregătea.
Ceasul acesta este impregnat de amintiri și de fiecare dată când îl port, un gând bun merge acolo unde trebuie. Și mă bucur că soarta mi l-a scos cumva în cale, astfel încât să pot și eu să adaug la bagajul său amintiri și întâmplări deosebite. Voi avea grijă de el astfel încât peste alți 50 de ani, cineva să se bucure de el la fel de mult.
P.S. Îți mulțumesc, tataie.
