La această concluzie am ajuns în vacanță. În funcție de cât de curate și bine întreținute sunt WC-urile, poți să-ți dai seama cu ușurință cât de civilizați au fost oamenii care au trecut pe acolo. Să explic puțin despre ce e vorba.
Am văzut în Austria (și nu numai, dar aici am avut revelația) un grad de civilizație cum rar găsești pe la noi. Și asta s-a transpus cel mai bine la nivel de toalete. Indiferent că erau publice, toalete de restaurant sau de benzinării, toate arătau și miroseau impecabil, toate aveau hârtie igienică și nu-ți era scârbă vreo clipă să intri. Ba din contră. Curățenia dinăuntru te determina să ai puțină grijă și să te mai uiți o dată în urmă înainte să ieși. Ori am fost eu extrem de norocoasă în săptămânile astea, ori este o practică generală și curentă. Tind să înclin spre varianta 2.
În Viena am fost la un festival de street food. Aveam nevoie la toaletă și singura opțiune era toaleta publică, de pe stradă. Sunt niște guri de intrare (ca cele de la metrou), cobori scările și ai dat de toaletă. Aveam și în București acest model, la intrarea în parcul Tineretului, nici nu știu dacă mai există în prezent. În fine. Costa 50 de cenți. Foarte sceptică am fost, că mă scârboșesc rapid la chestii de genul ăsta. Am coborât cu inima cât un purice și cu pachetul de șervețele după mine. Și-am avut un șoc. Totul extrem de curat, mirosea a deodorant, hârtie igienică pe rolă, antiperspirant și cremă de mâini pe marginea chiuvetei.
La Schonbrunn am stat 15 minute la coadă să intru în toaletă, pentru că era o avalanșă incredibilă de turiști. Mă așteptam la ce-i mai rău. Dar nu a fost să fie așa. Totul curat, nimic pe lângă, hârtie igienică în suport. Și nu intra vreo femeie de serviciu după fiecare vizitator, să curețe, să spele. Oamenii pur și simplu întrețineau curățenia care exista deja, din bun simț.
La polul opus, la noi, am găsit toalete infecte inclusiv în restaurante bârfite sau clădiri de birouri. Unde, bănuiesc, că nu intră boschetarii să-și facă nevoia. Ci oamenii teoretic învățați, cu carte, pătura mai educată a societății, dacă îmi este permisă această afirmație aproape burgheză. De publice nici măcar nu deschid discuția (vezi aici un exemplu teribil de WC din anii de grație 2017-2018). Dar intri și vezi acolo tot felul de chestii. Îți dai seama că oamenii n-au țintă, dar nici măcar nu curăță mai apoi în urma lor. Că nu știu care-i rolul periei de WC sau a capacului de la coșul de hârtie. Și mă opresc aici cu detaliile, că viața mi-a scos în cale destule ciudățenii.
Nu știu dacă se întâmplă asta, pentru că li se pare că trebuie să vină cineva în urma lor să curețe și că li se cuvine treaba asta. Sau pentru că nu le pasă. Sau pentru că nu s-au gândit niciodată cât contează. Habar n-am.
Ce faci în această situație? Păi, uneori, continui acest cerc vicios, fără să-ți dai seama și mai mult instinctiv. Nu vrei decât să termini rapid ce-ai de făcut și să fugi apoi. Nu mai stai vreo clipă să întorci capul, să te asiguri că s-a dus toată hârtia când s-a tras apa, că nu poți să-ți ții respirația la nesfârșit. Și epopeea continuă. Omul care curăță la final de zi este total scârbit de ce găsește, deci nu-și va da interesul să curețe la sânge, că n-are nici el stomac de fier. Cel care intră primul dimineața vede vreo dâră și i se pare că a lui, una în plus, nu mai contează. Și tot așa. Teoria ferestrelor sparte, practic, aplicată la modul în care ne folosim toaletele. Nu mai iau în calcul variantele în care hârtia nici nu ajunge pe rolă de la început sau în care deodorantul împrospătează toaletele personale.
Ce voiam să zic de fapt? Hai să avem și noi niște grijă, când decidem să folosim toaletele. Hai să plecăm de la premisa că fiecare strop pe lângă contează și să facem eforturi de a ne uita mereu în urma noastră, înainte să ieșim. Poate așa vom avea, în câțiva ani, măcar această minimă civilizație de care avem atâta nevoie. Până să aspirăm la chestiuni mai elevate.