Anul ăsta am ajuns pentru prima dată la Electric Castle. Un festival despre care am auzit extrem de multe lucruri în trecut. Și am și văzut – pe conturile de social media. Probabil că astrele nu s-ar fi aliniat nici acum, dacă Lidl, care a fost partener strategic EC, nu ar fi ajutat un pic. 🙂
Ca first timers ai acestui festival, am încercat să gustăm cât mai mult din toată experiența. Și uite ce am descoperit noi.
Lucruri care ne-au plăcut:
1. Organizarea (sunt Fecioară, era inevitabil să nu fie primul punct de discuție 🙂 ). Am fost impresionată de cât de bine organizată este toată povestea.
- Bus-ul. Dacă ești cazat în Cluj (așa cum am fost noi), există opțiunea să iei un bus oficial EC până la Bonțida. Oprește în 2 locuri cheie din oraș (noi l-am luat de la Sala Sporturilor ”Horia Demian”) și costă 10 lei dus și 10 lei întors. Înțeleg că au pus în mișcare 70 de astfel de bus-uri pe timpul festivalului și chiar sunt extrem de utile. Cu excepția zilei de vineri, când ambuteiajele din oraș și din afara lui au încurcat puțin orarul autobuzelor și cozile de așteptare au fost mai lungi, totul a mers ca uns. Sunt foarte curate, îngrijite și ne-am descurcat excelent așa, fără să ne legăm la cap cu mașina.
- Brățara de festival. După tot felul de experiențe nefericite în trecut cu alte festivaluri sau concerte, sistemul de încărcare a banilor pe brățară mi s-a părut că a mers excelent. Cu atât mai mult cu cât brățara este conectată la aplicația de mobile Electric Castle și poți vedea în timp real cât ai cheltuit, pe ce ai cheltuit și ce sumă mai ai disponibilă. În plus, noi am conectat ambele bilete la același cont, să-l putem încărca o singură dată și să beneficiem în paralel de posibilitatea de plată.
- Lockerele. Dacă aveai obiecte de valoare, cu grija cărora nu vrei să stai pe tot parcursul zilei, puteai profita fără probleme de casetele de valoare puse la dispoziție în zona special amenajată. Noi nu am folosit această facilitate, dar am văzut destul de mulți oameni profitând de opțiune.
- Toaletele. Una dintre marile mele fobii, când vine vorba despre astfel de evenimente. 🙂 Totuși, mi s-au părut destul de multe, cât să nu stai la cozi interminabile în momentele cheie din festival. La curățenie cred că se mai poate umbla, dar aici ține și de educația oamenilor care intră acolo – o altă poveste.
2. Descoperi mereu câte ceva nou. Din păcate, eu nu am mai fost la un festival de muzică în România de pe vremea BestFest-ului, la care eram abonată an de an. Și mă așteptam, cumva, ca experiența să fie similară. Doar că nu este, e ceva total diferit, în sens pozitiv. Pe măsură ce iei spațiul la pas (și e mare), îți dai seama că în fiecare colț găsești ceva nou de făcut, de admirat, de postat pe Instagram. 🙂 Asta se datorează, cu siguranță, și brandurilor partenere, care au înțeles că nu este suficient doar să fii acolo, ci că trebuie să creezi experiențe reale, diferite pentru participanți, ca să fii vizibil. Nu este absolut deloc ușor să faci asta, știu sigur, dar s-au străduit foarte tare și s-a simțit din plin.