Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Tag

cuvinte de duh

    Puțul gândirii

    Din hagismele acestei săptămâni.

    N-aș vrea să se supere regele sportului pe mine, dar expresia ”hagisme” a intrat inevitabil în folclor. Și, pentru cine nu știe încă, desemnează orice vorbă/frază care nu prea are sens, care este redundantă sau pleonastică. Acum, că am stabilit care-i treaba cu hagismele, să vă spun câteva vorbe de duh care mi-au ieșit pe gură zilele astea. Ideea este că am traversat niște săptămâni agitate, deci există circumstanțe atenuante.

    • ”E posibil, dar puțin probabil”, mi-a ieșit printre dinți, în timp ce doream să-mi exprim un dezacord fără să o spun ca atare.

     

    • ”Păi dacă vrei să cheltui bani, trebuie să dai bani”, îi zic unei prietene care-mi povestea câte acte trebuie să achite, pentru a obține un credit ipotecar.

     

    • ”Ca să câștigăm, trebuie să-i batem”, mă trezesc încurajându-mi coechipierului la foosball, într-o seară.

     

    • ”Cheltuim cât avem, că mai mult oricum n-avem.“, îi zic eu lui Andrei, care era ușor îngrijorat cu finanțele luna asta.

     

    • ”Cine se trezește de dimineață, bate toba cât e caldă.”, mă laud într-o dis de dimineață la birou.

     

    • ”Ce-o să fie, o să se întâmple.”, mă aud într-o zi încurajând o colegă.

    Cam așa mă distrez în ultima vreme și-mi pun niște semne de întrebare în ceea ce privește coerența mea. Dar nu-i bai, nu e ceva ce un somn bun n-ar putea rezolva.

    Dacă ți se pare că ai un hagism bun de împărtășit, ar fi bine să-l lași aici. Ca să nu se simtă ale mele prost. Plus că nu se știe niciodată când voi avea nevoie de el. 🙂

    Sursa foto.

    Din hagismele acestei săptămâni. was last modified: September 10th, 2017 by Dibette
    10.09.2017 1 comment
    10 Facebook Twitter Google + Pinterest

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT