La noi totul a început cu un perete mare, alb, din hol, pe care tot simțeam nevoia să-l personalizez și să-i dau puțină culoare spațiului. Dar nimic nu mi se părea potrivit. Am încercat și tablou și tablouașe simetrice și asimetrice etc. Până într-o zi, când am ajuns în Ikea cu un gând și am plecat de acolo cu altul. 🙂
Cam așa arată acum harta de perete a călătoriilor noastre, pe care abia așteptăm să o îmbogățim și mai mult:
Din ce este formată:
- o hartă de perete a lumii, autocolant de la Ikea – noi am pândit-o un timp, pentru că nu se găsea pe stoc; dar a meritat din plin așteptarea. Se montează foarte ușor pe perete, deși vine împărțită pe continente. E nevoie doar de puțină atenție.
- sfoară albă și piuneze albe, de la orice magazin de bricolaj – noi am vrut să fie totul cât mai minimalist și de aceea am ales alb. Dar la fel de bine merge să folosești și culori – poate chiar un cod de culori în funcție de continente (exemplu: verde Europa, roșu Asia, albastru America de Nord etc.), ca să identifici excursiile mai ușor. Sistemul de prindere e simplu: sfoara se leagă între două piuneze – una se prinde în dreptul țării pe care vrei să o marchezi, iar cealaltă în orice alt colț de perete, astfel încât să arate ok și te încadrezi în suprafața pe care vrei/poți să o acoperi.
- fotografii de tip polaroid – noi le-am printat la Cewe.ro. În aplicație au un produs numit Fotografii retro – 10,2 x 12,7 cm, 111,9 lei setul de 32 de bucăți. Se printează față-verso (un avantaj, pentru că poți să mai schimbi fața fotografiei când te plictisești) și vin într-o cutie calitativă, în care le poți păstra. Pe site n-am găsit această variantă de produs, din păcate. Dar recomand oricum aplicația, pentru că poți personaliza ușor fotografiile. Eu am trecut pe fiecare destinația & anul, de exemplu.
- peste harta de perete am adăugat recent două instalații luminoase luate din Lidl, de Crăciun – fiecare a costat vreo 25 lei (parcă așa, nu-mi amintesc prețul exact) și mi-au plăcut prea mult, ca să le ascund până în decembrie; funcționează cu baterii și cu timer, deci sunt foarte practice.
Din punctul meu de vedere, cea mai mare dificultate a fost să selectăm fotografiile și să rămânem cu una, maxim două dintr-o destinație. Horror. Mai ales că sunt vacanțe de unde avem mia de cadre. 🙂 Sau destinații în care am fost de mai multe ori.
Sper să vă inspire ideea. Nouă ne place foarte mult ce-a ieșit și e colțul preferat al lui Bebsi din casă. 🙂