Se rostogolesc zilele peste mine în ultima perioadă. Se rostogolește timpul și nu reușesc să mă mai ridic, pentru a vedea imaginea de ansamblu. Ultima dată când m-am uitat în calendar, îmi amintesc că era vară și așteptam cu nerăbdare toamna, cu ale ei minunate culori și frunze uscate. Acum încep să realizez că aproape a trecut toamna și eu nu am apucat să mă bucur de mai nimic din tot ce îmi poate oferi.
Se rostogolesc orele și nu reușesc să le mai țin în frâu. Îmi amintesc doar că mă trezesc…și mai am un flashback înainte să adorm cu cele mai importante momente ale zilei. Dar este foarte scurt, pentru că, în general, adorm foarte repede.
Se rostogolesc evenimentele, dar nici nu mai apuc să le simt. Pentru că eu mă gândesc mereu la ce va urma și nu la ce este. Cumva nu reușesc să mai scap din tăvălug. Și nu reușesc să-mi mai recapăt echilibrul…altădată atât de stabil.
Și se rostogolesc și prietenii, dar nu cred că pot să-i mai prind pe toți din urmă. Pentru că alunecăm pe pante diferite.