Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Tag

electrocasnice

    Recomandări

    Merită să iei un uscător de rufe?

    Când am decis să ne mutăm, cea mai mare problemă am avut-o cu uscarea rufelor, pentru că spațiul nu este atât de generos, încât să putem monta un uscător tradițional. Terasa este descoperită, deci iarna nu poți usca nimic acolo. Iar încălzirea se face prin pardoseală, deci fără calorifere. Prin urmare, singura soluție care ne-a rămas (dacă nu voiam să uscăm rufele în sufragerie) a fost să ne cumpărăm un uscător de rufe. Pentru că știu oameni care cunosc piața bine, nouă ne-a fost recomandat un model Electrolux EDH3488GOW, de 8 kg, pe care l-am achiziționat la prețul de 2783,99 lei la momentul respectiv.

    Nu zic, o sumă destul de consistentă. Dar, după aproape 2 luni de utilizare, pot să spun că viața noastră casnică se măsoară înainte și după uscător. 🙂

    Avantaje uscător de rufe:

    1. Economie de spațiu. Uscătorul de rufe poate fi ușor suprapus peste mașina de spălat, cu ajutorul unui kit special. Noi am avut puține emoții, pentru că mașina de spălat era mai veche și alt brand și ne gândeam că nu se vor potrivi, dar nu am avut absolut nicio problemă din acest punct de vedere. Le-am încastrat pe ambele într-un dulap făcut pe comandă și se potrivesc la fix în spațiul care fusese prevăzut inițial doar pentru mașina de spălat.

     

    2. Economie de timp. Deși noi evităm să avem în funcțiune, în același timp, și mașina de spălat și uscătorul de rufe (aceeași priză, deci măsură de extra-precauție :)), tot reușim ca în maxim 3 ore să avem rufele deja spălate și uscate și gata de pus în dulap. Nu mai trebuie să așteptăm 2-3 zile (mai ales iarna și mai ales cu hainele groase) până se usucă o pereche de jeans, un pulover sau lenjeria de pat.

    3. Ușor de utilizat. Uscătorul, cel pe care îl avem noi cel puțin, are foarte multe programe, dedicate diferitelor tipuri de țesături (jeans, bumbac, mătase, lână, sintetic etc.). Pentru că foarte rar ni se întâmplă, însă, să strângem într-o singură tură de rufe același tip de țesătură (și din comoditate, aș adăuga), folosim tot timpul programul de Mixed. Durează cam o oră (teoretic o oră, dar se autoreglează ca timp și în funcție de încărcătura de rufe) și nu mi s-a întâmplat niciodată să rămână vreo haină umedă, după terminarea programului. Singura observație aici ar fi să aveți puțină grijă cu hainele care au pe etichetă simbolul de ”nu uscați prin centrifugare” – eu am testat și modelul ăsta în uscător și n-au fost probleme, dar mi-am asumat de la început riscul.

    4. Rufele sunt complet uscate, calde și deloc mototolite. Știu că și noi, înainte de a-l cumpăra, aveam tot felul de întrebări: dacă hainele vor fi complet uscate sau umede, dacă le scoate ok sau super mototolite etc. După terminarea programului de uscare, hainele sunt perfecte și gata pentru a fi puse în dulap – complet uscate, calde, iar unele chiar netezite. Ciorapii, prosoapele și puloverele, de exemplu, arată de parcă ar fi fost călcate. Secretul aici este ca rufele să fie puse individual în uscător, una câte una, nu toate grămadă și întortocheate, așa cum ies din mașina de spălat.

    5. Fără praf. Cel mai tare mă enerva înainte faptul că se punea praful pe hainele proaspăt spălate, indiferent unde ar fi fost uscătorul așezat. Și vedeam particulele de praf în aer când strângeam rufele, rămâneau scame dedesubt etc. No more pain for me. 🙂

    6. Împrospătarea rufelor fără spălare în prealabil. Uscătorul nostru are un program genial, prin care poți să-ți împrospătezi hainele rapid, fără să fie nevoie să le speli în prealabil.

    Dezavantaje uscător de rufe:

    1. Costul. De achiziție, plus costul energiei electrice, care e constant. Per total, este clar că e mult mai mult decât un uscător clasic, dar investiția merită cu siguranță. Nu m-aș mai întoarce la variantele tradiționale.

    2. Spațiul. Aici depinde mult de compartimentarea spațiului din casă, dacă există vreo zonă bună de montat uscătorul. Noi am gândit de la început suprapunerea lui peste mașina de spălat și a fost totul foarte simplu.

    3. Grijă la filtru & rezervorul de apă. Pentru că noi nu am conectat rezervorul de apă la scurgere, după fiecare două-trei uscări este necesar să avem grijă să golim rezervorul de apă din uscător și să curățăm filtrul, unde se strâng scame. Este o acțiune simplă, de 2-3 minute în total, dar este o grijă în plus. Avantajul este că apa din rezervor poate fi folosită fără griji la fierul de călcat, de exemplu, pentru că este distilată.

    Modele similare uscătorului nostru de rufe, le puteți găsi la eMag.ro, demax.ro sau evomag.ro.

    Sursa foto.

    Merită să iei un uscător de rufe? was last modified: June 9th, 2020 by Dibette
    12.01.2018 1 comment
    12 Facebook Twitter Google + Pinterest

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT