Zilele trecute am fost să iau prânzul la KFC. Într-o zonă a capitalei nu foarte aglomerată la ora respectivă, restaurantul era aproape gol. Mă așez la coadă. În fața mea era o singură familie, care deja începuse să comande. Neavând mare lucru de făcut, am căscat și eu urechile la conversația lor, ca tot românul. Cei doi copii ai familiei și-au comandat rapid ce voiau. Semn clar că mai trecuseră prin această experiență și erau familiarizați cu produsele. Părinții lor, însă, păreau foarte dezorientați, ca și când ar fi pășit într-un univers total necunoscut.
Mai jos dialogul dintre capul familiei și băiatul care lua comanda, care mi-a rămas întipărit în minte:
– Dvs., ce doriți să comandați?
– Ce mi-ați recomanda?
– Păi puteți să încercați aripioare picante, crispy strips sau să încercați noile noastre…
– Ia stai așa. Crispy alea… sunt șnițele?
– Mda…Oarecum. Dar sunt picante.
– Îhîm. Ok. Dă-mi din astea.
– Vreți să vă fac meniu?
– Da.
– Ce băutură doriți? Cola, Fanta …?
– Cola. Auzi, dar la meniu vine și salată?
– Nu. Dar puteți comanda separat. Avem salată grecească, de varză…
– Ceva roșii cu brânză ai?
– Ăăăă…(n.r. error 404) Nu.
– Aha. Dar salată salată ai?
– Doar dacă vreți salată grecească. Aceea are și salată în compoziție.
– Bine atunci. Dă-mi o salată grecească.
– Sos doriți? De iaurt, oțet?
– Oțet.
– În regulă.
– Auzi, dar niște ulei aveți să pun și eu peste salată?
– Ăăăă…(n.r. error 404) nu. Dar aveți sosul vinegrette, care are și ulei.
– Păi n-am zis că vreau oțet?!
– Sosul vinegrette are și oțet și ulei.
– Aha. În plic așa? I-auzi. Nu puteați să puneți și voi niște sticluțe diferite, să-și pună omul cât vrea?
– Mda… Ne cerem scuze. Atât?
– Da.
– Ok. Aveți de plată 120 lei.
– Pffa! Da` zici că mâncăm icre negre, nu pui. Păi cu banii ăștia mâncam de 2 ori la restaurant! Dacă știam, păi mai veneam eu? Duceam copiii în altă parte… Și n-aveți nici roșii cu brânză, nici ulei… așa cevaaaa…
(Băiatul de la casă era vizibil jenat de situație, dar a gestionat totul cu foarte mult tact, cât să nu amplifice situația și mai mult. A încasat, i-a mulțumit, a răsuflat ușurat după ce a plecat înspre masă.)
Ce vreau să zic aici? Să nu știi ceva, orice, este firesc. Pentru toți a existat o ”primă dată”, indiferent despre ce vorbim. Dar să fim în anul de grație 2018 și să nu citești tu tabela de meniu înainte (că există acolo și poze), să nu te uiți tu cât costă ce comanzi și apoi să ai gura mare, asta mi s-a părut senzațional. Și ăsta este doar un exemplu, care mi-a atras mie atenția. Sunt sigur că putem extrapola situația la aproape orice alt serviciu, unde oamenii merg orbește și apoi se miră. De tot felul.