Îmi plăcea să merg la cinema. Cu familia, cu prietenii, chiar și singur. Mergeam în special pentru calitatea superioară a imaginii și a sunetului. Când era vorba de filme tari cum au fost cele din seria Avengers sau Star Wars, aveam grijă să iau bilete cu câteva luni înainte, ca să fiu sigur că ajung la avanpremieră. Ce vremuri! Dar de jumătate de an lucrurile s-au schimbat. Din cauza pandemiei, cinematografele s-au închis și, cred eu, așa vor mai sta până cel puțin la începutul anului viitor, dacă nu și mai mult. De ce?
Cel mai mare dezavantaj este acela că cinematografele clasice sunt în spațiu închis. Chiar dacă, să zicem, se va putea impune o distanțare (câteva scaune libere între spectatori) nu știu cum se va putea implementa în realitate, mai ales dacă vin familii sau grupuri de prieteni. Eu cred că problema reală este de fapt sistemul de ventilare, care recirculă aerul prin toată sala. Dacă cineva aruncă în aer aerosoli infectați, probabil toți cei din sală au șanse să-i inhaleze indiferent cât de depărtați sunt unii de ceilalți. În situația asta, probabil se va impune obligativitatea purtării unei măști de protecție în timpul proiecției. Dar asta înseamnă că no more popcorn & nachos? 🙁 Bine, oamenii nu poartă mască acum, dar la adăpostul întunericului din cinematograf? Cum va începe să ruleze filmul, măștile vor fi aruncate, iar din ghiozdane vor fi scoase sarmalele și shaormele aduse la pachet de acasă.
De cealaltă parte, a producătorilor de filme, lucrurile sunt mai clare: trebuie să facă niște bani. Foarte multe dintre filmele care trebuia să fie lansate în primăvară sau vară au fost amânate fie pentru sfârșitul anului, fie pentru 2021/2022. Câteva exemple mai importante ar fi: James Bond, Black Widow, Wonder Woman, Top Gun, Batman, Fast&Furious 9 etc. Așadar, producții mari care au fost deja finalizate și în care au fost băgate zeci și sute de milioane de dolari, așteptând ca lumea să vină la cinema să le vadă și să plătească pentru ele.
Cum deja am stabilit că cinematografele nu vor mai fi atât de populare, mai rămân ca mijloc de vizionare a producțiilor de gen serviciile de streaming. Și sunt destule: Netflix, HBOGo/Max, Disney+, Amazon Prime Video, Hulu etc. Multe dintre ele deja îți dau posibilitatea să-ți faci un cont din România, fără să mai fie nevoie de vpn-uri sau alte încurcături. Deja pe Disney+ va rula din septembrie Mulan, un film care în mod normal ar fi fost de cinema. Așadar, filmele sunt gata, platformele sunt gata. Noi?
Noi suntem cu banii, deci depinde cât costă. De pildă, pentru filmul de mai sus, Disney+ cere 30 de dolari dacă vrei să-l vezi de câte ori vrei tu. Asta pe lângă abonamentul lunar pe care îl plătești oricum, ca să ai acces la platformă. Pentru piața noastră cred că este destul de mult, în condițiile în care un bilet la cinema nu costa mai mult de 50 de lei. Bine, cred că mai contează și despre ce film vorbim. Sigur, poți aștepta câteva luni pentru ca filmul să apară în mod normal pe serviciile de streaming, cum se întâmplă în prezent. Dar, pentru ceilalți mai nerăbdători care vor să vadă un film când se lansează, întrebarea rămâne: cât ai fi dispus să plătești ca să vezi online un film, pe care în mod normal l-ai fi văzut la cinema?
Sursa foto: unsplash.com