Mi se pare că niciodată nu există suficiente surse de inspirație atunci când vine vorba despre idei de cadou pentru ea. Sau pentru el. Să fie inedit, simpatic, pe placul ei/lui, să fie practic, memorabil și, dacă se poate, și on budget. Și dacă nici nu pleci la drum cu un wishlist bine încropit, atunci lucrurile se complică și mai tare. Așa că, în mijlocul perioadei înțesate de sărbători și ocazii de a dărui (din nou! :)), m-am gândit să las mai jos niște propuneri, poate ajută.
Astăzi idei de cadou pentru ea. Dar am în pending și câte ceva pentru el.
1. Bijuterii.
Sigur, e greu de încropit o listă exhaustivă când vine vorba despre bijuterii, pentru că există foarte multe variante pe piață, în funcție de gusturi și de buget. Dar eu am descoperit niște oameni foarte cool, pe care-i urmăresc, de la care mi-am cumpărat și unde clar merită să arunci un ochi dacă zici că asta e calea spre inima ei.
Utopic by Mona Vulpoiu – ador inelele ei, sunt senzație, și las aici doar câteva exemple: inelul cu stele și lună, inelul cu piatră albastră, inelul cu frunze, inelul cu aripi. Bonus, acești cercei cu Micul Prinț.
Mokko Atelier – consacrați pentru #cuinimalapurtator (am și eu o inimă turcoaz, cu un citat din Micul Prinț pe ea <3), lucrează cu multă pasiune și atenție la detalii.
Alexandra Caspruf – o descoperire mai nouă pentru mine, dar am pus pe listă deja un inel și o brățară; poți răsfoi cu încredere site-ul sau Instagram-ul, sigur găsești ceva simpatic.
Moogu – am un inel de la ei, dar această colecție de pandantive e foarte cool.
Iuliana Asoltanei – am deja o pereche de cercei de la ea și am mai ochit niște treburi: cerceii Constelații și aceste minunății verzi.
Pink Moss – îmi place foarte mult stilul, iar acești cercei cu floare arată senzație în ureche.
Ceramic Sparrow – intrasem aici cu altă treabă și-am descoperit niște bijuterii foarte frumoase, croite din ceramică sau porțelan. Cum ar fi acești cercei sau această broșă.
Joined by Fire Studios – m-am îndrăgostit de ei imediat ce am găsit acest pandantiv genial.
2. Ilustrații.
Poate fi o idee de cadou foarte bună, cu un touch personal, și merge la fel de bine și pentru ea și pentru el.
Între rame – eu am primit acest tablou și mi se pare absolut amazing lucrat. Fetele sunt foarte prompte, iar lucrările minimaliste, dar de impact.
Serebe – m-a ajutat cu un cadou superb pentru ziua lui Andrei, care a devenit și poză de profil pe pagina de Facebook a blogului. Lucrează foarte repede și reușește să surprindă bine povestea din spatele ilustrației.
Ce am mai găsit și-mi place mult cum lucrează: Mădălina Țânțăreanu (wow!), Andra Badea (mi-aș pune asta pe birou), Ioana Petre (ce să fie mai potrivit pentru Valentine?).
3. Pijama.
Poți alege o variantă din mall, cât mai comodă, sau poți opta pentru ceva mai diferit. La Cotton Therapy am găsit pijamale calitative, din bumbac, la prețuri decente.
4. Tricou / hanorac.
Ceva simplu, cu care n-ai cum să dai greș. Poți încerca, de exemplu, Ioana Ciolacu (birdie, giraffe, leopard) sau Mădălina Andronic (stay, goddes of cozy and chill, strawberry).
5. Planner.
Dacă este obsedată cu organizarea sau are un program foarte încărcat de fel, nu are cum să nu iubească un astfel de cadou. Am găsit câteva modele simpatice pe Etsy (aici, aici și aici), dar sigur găsim și mai aproape de casă, cu o căutare asiduă.
6. Produse din ceramică.
Personalizate, unice, speciale, pentru zile cozy petrecute acasă. Poți alege un platou pictat (love it), un set de farfurii sau un set de căni.
7. Terariu.
Dacă știi ce să alegi, n-ai cum să dai greș cu ele. Am găsit unele spectaculoase la Greenarium, cum ar fi ăsta sau ăsta.
8. Experiențe.
Așa cum am tot povestit pe blog, cel mai mult îmi plac cadourile experiențe, pentru că sunt cu adevărat memorabile și deschid noi orizonturi. Câteva idei în sensul ăsta: zbor cu balonul, zbor cu parapanta, rafting, lecție de călărie, o oră la karturi, un concert, un spectacol de teatru sau de operă, o cină romantică pregătită acasă, tras cu arma în poligon, zbor de agrement, curs de conducere defensiva la Academia Titi Aur.
Spor la cumpărături, așadar! 🙂