Am sesizat de-a lungul timpului faptul că îmi lipsește un simț esențial în socializare: simțul locului la masă. Toți știm, și nu este cazul să ne ascundem acum cu nasul în batistă, că, atunci când vine vorba despre o masă întinsă, cu mulți participanți, discuția se coagulează de obicei într-o zonă. Și de acolo încep să pornească ideile, glumele și tot ce-i mai frumos pe lume. Dacă ai avut nenorocul să te așezi greșit, stai la mila vecinului – să-ți traducă, să-ți redea, să intri și tu în rândul conversației. Necazul este, însă, că niciodată nu vei putea prinde și ține ritmul. Vei fi mereu cu un pas în urmă, rămânând cu gândurile pe buze și cu urechile permanent ciulite.
Întrebarea este – și aici mă pierd eu de multe ori – ce faci mai departe? În regulă, ți-ai dat seama că ai dat peste interlocutori mai puțin extrovertiți și că locurile din capăt sunt cele mai active. Cum procedezi în continuare? E clar că nu te poți muta, pur și simplu. Ar fi lipsă de respect față de oamenii din fața ta, care așteaptă cu jind o vorbă bună și o glumă. Și apoi, cel mai probabil este că nici nu vei avea unde. E clar că nu-l poți sâcâi pe vecin veșnic, pentru că om este. Și nu toți au o excelentă atenție distributivă. Vrei să participi activ, dar nu poți. Că nu știi niciodată unde a rămas discuția și ce idei s-au înșirat pe tapet până atunci. Și atunci: care este cheia?