Deşi timp şi energie aş fi avut, am ales ca weekend-ul acesta să nu bifez nimic dintre must-urile de sezon. M-am hotărât să las pur şi simplu orele să treacă pe lângă mine, în timp ce eu cântăream în minte, leneş şi pe îndelete, ofertele de vacanţă primite de la agenţiile de turism. Şi-apoi două dintre marile evenimente de weekend m-au dezamăgit atât de tare în trecut, încât mi-am promis mie să nu mai mişc un deget pentru onorarea lor.
De pildă, Noaptea Muzeelor m-a încântat mult la început. Mi se părea o perspectivă cel puţin interesantă să poţi face un tur al muzeelor din Bucureşti într-o singură noapte. Mai mult, fiecare loc în parte promitea un program diferit, atractiv, educativ, suficient de sugestiv cât pentru a-ţi dori să nu-l ratezi. Mi-a luat ceva timp până ce am reuşit să mă sincronizez cu data de desfăşurare a acestui eveniment, dar până la urmă minunea s-a întâmplat. Şi oarecum regret şi acum acest fapt. În amintirea mea despre această experienţă se bulucesc zeci de persoane pe uşa impunătoare a unui muzeu, sătule fiind să stea la coadă. Şi îţi obturează privirea şi perspectiva printr-o foială permanentă. Şi îţi astupă auzul prin comentarii “avizate” şi răutăcioase şi te determină să-ţi blestemi decizia de a veni. Tot în amintirea mea se pierde şi un portofel de piele, lăsat în urmă, probabil într-o mână pricepută, pe la Piaţa Victoriei. Cu buletin şi acte şi bani şi tot ce mai are omul nevoie pe la casa lui.
Din păcate, nu am rămas cu prea multe informaţii constructive în urma acelui tur. Ci doar cu o oboseală puternică şi cu o temeinică durere de cap. Nu am reuşit atunci să-mi dau seama ce îi motivează de fapt pe oameni să participe la Noaptea Muzeelor. Este vorba doar despre intrarea gratis? Este vorba despre programul personalizat, pregătit de fiecare muzeu în parte? Este vorba despre perspectiva de a întâlni acolo oameni cu preocupări similare cu ale tale? Sau, pur şi simplu, este vorba despre ideea de a bifa un alt eveniment cool din capitală (desigur, ar merita aici să intrăm într-o amplă discuţie pe marginea semnificaţiei termenului de “eveniment cool”)? Nu ştiu dacă lucrurile s-au mai schimbat, dar aşa se întâmpla pe vremea mea şi nu am mai reuşit de atunci să mă motivez să particip.
Celălalt eveniment important este, desigur, Eurovision. Am refuzat să mă uit şi să mă simt stingherită de faptul că particip la crearea audienţei acestui show. Eram fan când eram copil şi urmăream finala cu sufletul la gură şi cu popcorn în mână. Lucrurile s-au modificat substanţial între timp, însă. M-au obosit toate discuţiile care se iscă mereu în jurul reprezentaţilor României şi a performanţei lor pe scenă. Nu-mi amintesc să i se fi acordat vreunuia credit de la început, să fi fost încurajat şi susţinut necondiţionat. Aşa că, de câţiva ani încoace, mă mulţumesc cu un film bun în seara respectivă şi cu citirea a doua zi a unui articol succint despre ce s-a întâmplat pe scena festivalului.