În contextul unor discuții despre rata natalității din România (de ce scade, cum ar trebui să crească, de ce e necesar și așa mai departe), mi-am adus aminte de o chestiune pe care am tot observat-o în ultimii ani. Când vine vorba despre căsătorie și copii, generația părinților noștri trăiește cu un dublu standard, de care rareori este conștientă.
Peste tot aud replici de genul:
”Copiilor din ziua de azi nu le mai pasă de căsătorie.”
”La vârsta lor, noi eram deja luați și aveam doi copii.”
”Trece timpul și nu mai fac și ei un copil.”
”Copiii de azi au alte preocupări, nu le mai pasă lor de casă, de masă, de familie.”
Pe de altă parte, când copilul lor de 23 de ani vine acasă și le spune că s-a gândit și vrea să se ia cât mai curând, replicile sunt de genul ăsta:
”Așa devreme, mamă? Trăiește-ți viața mai întâi.”
”De ce te grăbești? Mai cunoaște și alți oameni, că nu se știe niciodată.”
”Fă-ți mai întâi un rost în viață. Cum întreții tu acum o casă, o familie?”
”Dar de ce să vă luați acum? Mai stați împreună, să vă cunoașteți mai bine.”
”Nu face, mamă, așa repede un copil, că îți strici tinerețea. Păi o să mai ai tu timp să ieși în oraș cu un copil pe cap? Uită-te la noi câte sacrificii am făcut…”
Deci principiul este simplu: e bine ca tinerii din ziua de azi să se căsătoarească repede și devreme, să facă copii și să se așeze la casa lor. Dar nu copilul meu, dacă se poate. 🙂