Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Tag

parov stelar

    Puțul gândirii

    Muzica și binefacerile ei.

    Am avut mult timp obsesia liniştii. Nu puteam citi, dacă în jurul meu era forfotă. Nu puteam scrie, dacă în fundal mergea televizorul. Şi nu puteam învăţa decât noaptea, când nimeni nu umbla prin casă, nici maşinile nu mergeau pe stradă, iar vecinii erau răpuşi de somn, după ore întregi de discutat politică la volume maxime. Simţeam că nu mă pot concentra suficient şi că lucrurile merg mult mai lent, atunci când există atâţia factori perturbatori în jur. Ce să mai? Eram o preţioasă.

    De curând, însă, viaţa m-a învăţat că trebuie să învăţ şi altfel. Că muzica îmi poate fi un aliat excelent pentru a-mi aduna gândurile. Că zgomotul din jurul meu poate fi sursă de inspiraţie şi că e bine să fii multi-tasking, pentru a economisi timp. Nu energie. Prin urmare, cel mai bun remediu pentru concentrarea la birou am sesizat că este casca îndesată în ureche. La volum maxim, pentru a anihila orice alte întrebări şi pe Parov Stelar. Melodiile lor îmi dau o energie excelentă, mă relaxează şi mă ţin în priză, mă ajută să gândesc şi să scriu repede.

    Prin urmare, vă invit la o porţie de inspiraţie. Pe mine ştiu sigur că mă aşteaptă o zi lungă. 🙂

    Orice altă sugestie de melodie „de scris” mi-ar fi binevenită.

    Parov Stelar – Matilda

    Sursa foto.

    Muzica și binefacerile ei. was last modified: June 9th, 2017 by Dibette
    23.04.2013 2 comments
    0 Facebook Twitter Google + Pinterest

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT